Reacția Partidului Comunist din China la declarația lui Mbappé ne reamintește pretenția latentă a Beijingului asupra lumii
Coordonator editorial
Putem să mulțumim fotbalului că ne arată lumea reală, dincolo de propaganda politică a guvernelor și dincolo de PR.
E foarte bine că ne criticăm liderii din democrații. Dar e un alint să fim nemulțumiți „de tot”, iar episodul dintre Partidul Comunist Chinez și fotbalistul Kylian Mbappé ne indică ce variante avem.
În principiu, țările în care poți spune public despre conducător că e un despot, nu sunt dictaturi. Cele în care ești reținut de poliție dacă îți critici alesul, da, acestea sunt dictaturi.
Dar mai e o categorie. Sunt statele precum China, în care n-ai voie să critici nici foștii președinți.
Partidul Comunist din China a interzis la televizor un campionat străin de fotbal pentru că Kylian Mbappé l-a numit „dictator” pe Mao Zedong, președintele Chinei din 1949-1976.
Regele dictatorilor
Adevărul e că Mbappé a greșit. Mao nu a fost dictator. Mao a fost standardul absolut în afacerea tiranilor. Mao a fost regele încoronat al dictatorilor.
Mao Zedong a eliminat rivali prin epurări și campanii sângeroase de masă, a interzis de capul său opoziția organizată și a construit un cult al personalității greu de egalat, deși au existat clone ambițioase. Una dintre ele am trăit-o pe pielea noastră în persoana lui Nicolae Ceaușescu. Ne-a ajuns.
Ca o civilizație milenară și rafinată, China știe desigur că Mao a fost un dictator. În anumite perioade, chiar Partidul Comunist Chinez l-a marginalizat pe Mao, îngrozit de milioanele de victime aduse de regimul lui Mao. Apoi l-au repus în memoria colectivă drept erou.
Iar faptul că cineva, mai ales un străin, a spus ce știe toată lumea, asta i-a iritat.
Când partidul decide, poporul nu mai ține cu Real Madrid
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a declarat imediat despre Mbappé că „remarcile și faptele sale… rănesc sentimentele poporului chinez”.
Observați că statul vorbește imediat în numele poporului. Jucătorul lui Real nu a spus nimic rău despre chinezi. Dimpotrivă, a deplâns suferințele oamenilor care, în istorie, au fost guvernați de dictatori.
Dar partidul a decis că poporul s-a indignat. Tot partidul a hotărât și că firmele vor boicota campionatul Spaniei.
Poporul putea să țină cu Real Madrid, dar dacă statul vrea altceva, atunci poporul trebuie să țină cu Liverpool.
Ce s-a întâmplat din acest punct încetează să mai fie despre Mbappé și e despre noi toți. Când partidul a interzis la televiziunea de stat campionatul Spaniei, unde joacă Mbappé, guvernul Chinei și-a oglindit adevărata natură.
Poate că ne-am plictisit în sondajele de opinii de „atâta democrație”, de „birocrații de la Bruxelles”, dar hai să vedem cum e cu „birocrații” de la Beijing. Supărările noastre pe lideri sunt imposibile într-o lume așa cum o vede Partidul Comunist Chinez.
Aici nu e vorba despre menajarea tradițiilor, sensibilităților și credințelor unei comunități, ci faptul că s-a zguduit dictatul unui singur punct de vedere, cel al șefilor politici dintr-un stat.
„China își folosește puterea financiară pentru a impune respectarea narațiunii naționale a partidului”, așa a explicat un site australian, țară unde China se simte mult mai aproape.
Continuarea pe Golazo.ro