Politiciana din România care a mobilizat tinerii din generația Z aplicând tacticile lui Talarico și El-Sayed: „Apropo, și la noi benzina era 6,8 la începutul anului, acum s-a dus peste 10 lei”
O generație nouă de politicieni a izbucnit odată cu victoria democraților de marți, din SUA. Temele lor sunt cele ale generației Z din toată lumea: locuințe pentru tineri, asistență medicală și salarii decente.
- În România, organizarea și tipologia politică a lui James Talarico (Texas), Abdul El-Sayed (Michigan) și Alexandria Ocasio-Cortez (New York) se regasesc mai degrabă la noul partid SENS, care a produs o surpriză la alegerile locale: fără bani, dar cu mobilizarea tinerilor, candidata Ana Ciceală a ajuns pe locul cinci în București, înaintea unor partide mai mari.
- HotNews a discutat cu Ana Ciceală, lideră SENS, despre alegerile din SUA.
HotNews: Cum înţelegeţi victoria democraților din SUA? Vedeți mai degrabă o apropiere a americanilor de valorile progresiste sau o respingere a felului în care Donald Trump a condus țara?
Ana Ciceală: Cu siguranță este vorba de Donald Trump, majoritatea analiştilor au spus asta. Discuția despre progresiști versus moderați, în rândul democraţilor, cred că a fost relevantă mai degrabă în alegerile primare. În unele cazuri au câștigat progresiștii, în altele au câștigat moderații.
Dar democrații au avut această victorie istorică, din punctul meu de vedere, fiindcă au pus pe masă problemele oamenilor cu traiul de zi cu zi. Au vorbit despre costul vieții: costul alimentelor, inflația, învăţământul, cât costă benzina. Apropo, și la noi benzina era 6,8 lei la începutul anului, acum s-a dus peste 10.

Au pus pe masă costul cu sănătatea, care și la noi este foarte mare: costul cu sănătatea privată, fiindcă la stat mai greu ajungem dacă avem o problemă urgentă de sănătate.
Costul vieții crește extraordinar de mult și la noi. Oamenii sunt furioși, pe bună dreptate, pentru felul în care politicienii nu le rezolvă problemele, iar asta se reflectă în vot.
În sondajele din România vedem că oamenii votează extremiști de dreapta, iar în State – că sancționează politica lui Donald Trump, și internă, și externă, votând cu democraţii.
„Oamenii sunt furioşi”
– Victoria aceasta vă face mai optimistă în privința unei stângi progresiste în România, având în vedere popularitatea AUR?
– Cu siguranță. Noi suntem un partid de centru-stânga, verde, și vedem această mutare spre stânga în toate fiefurile republicane. E o mutare foarte mare, istorică, de până la 25–30% în multe state.
În România, pentru noi, este realitatea cu care ne confruntăm la SENS în fiecare zi în care vorbim cu oamenii care votează sau au votat în ultimele două cicluri electorale cu AUR. Vă dau un exemplu din București, cel mai mare și cel mai bogat oraș al României, unde unor oameni din cartiere li s-a tăiat apa fiindcă n-au avut bani să plătească factura. Unii dintre ei cară apă de la un kilometru distanță. Nu mai vorbesc de faptul că li se spune că factura la curent este de 600 de lei, în timp ce pensia e de 1.100 de lei. Oamenii aceştia nu-şi mai permit să plătească electricitatea!
Noi vorbim cu aceşti oameni, le înțelegem nemulțumirile, speranțele și așteptările, le punem apoi pe hârtie și lucrăm împreună cu candidații și specialiștii noștri din partid pentru a putea, peste doi ani, când vor fi alegeri, să le și implementăm.
Am văzut în ultimii ani cicluri electorale extrem de rapide, extrem de volatile, care se bazează pe o furie a oamenilor. Oamenii sunt furioși și te sancționează la vot dacă ești la putere și nu livrezi. Se vede și acum, poate astăzi mai mult decât în alte zile, că acesta este un comportament absolut rațional al votantului, care nu mai suportă ca politicienii să nu facă ceea ce au promis.
Ajunge progresismul românesc la tineri?
– Tinerii americani au votat masiv cu democrații, inclusiv tineri fără facultate și din mediul rural. SENS se adresează explicit tinerilor, totuși nu a intrat în Parlament la ultimele alegeri. Dincolo de diferențele dintre cele două țări, cum credeți că au reușit democrații, iar SENS nu a reușit până acum, să ajungă și la tinerii care lucrează în fabrici și depozite, nu doar la cei din universități?
– Cred că sunt realități politice și sisteme electorale foarte diferite între România, Statele Unite și alte state din Europa.
În România, pragurile puse pentru intrarea în Parlament a unor partide noi sunt foarte mari, numărul de semnături pe care trebuie să le strângi este, la fel, foarte mare.
Dar, mai mult decât atât, e foarte greu să ajungi la alegători în condițiile în care partidele parlamentare au subvenții enorme, de sute de milioane de lei pe an, adică zeci de milioane de euro cheltuite în fiecare an pe propagandă electorală. Este foarte greu să concurezi cu un cartel al partidelor, structurat în așa fel încât să cheltuiască acești bani în asemenea mod în fiecare an.
Și unde îi duc atunci când îi cheltuiesc? Îi duc spre presă. Aceste zeci de milioane de euro date către presă reprezintă un lucru extrem de toxic pentru democrație și pun partidelor noi un prag extrem de greu de atins.
Dar asta nu înseamnă că nu vom reuși. Toată campania noastră din ultimii ani a fost la firul ierbii, am vorbit direct cu oamenii. Fiindcă acolo este șansa noastră: să îi facem să conștientizeze că existăm, că există o forță politică ce are la bază mulți tineri care își doresc să construiască în România, nu vor să plece din România, vor să locuiască aici și să își crească o familie aici.
– Adică ei au reuşit pentru că aveau bani, în timp ce SENS n-are, în comparaţie cu partidele din establishment?
– Toate partidele politice mici sunt blocate. Mulți oameni spun că avem o democrație hibridă și din cauza aceasta.
Democrații sunt parte din establishment și au cheltuit și ei miliarde de dolari în acest ciclu electoral. Or, noi nu putem compara la nivel de sume cheltuite în campanii sau în afara campaniilor. Acolo e un sistem bipartid – democrați și republicani – în timp ce în România avem mai multe partide.
Dar putem compara cu țările europene, în care nu există aceste praguri atât de mari nici la semnături și nici aceste subvenții absolut nesimțite pentru partidele parlamentare. Zeci de milioane de euro care s-ar putea duce pentru a face viața oamenilor mai bună! Ei cumpără presa cu acești bani tocmai pentru a-și cumpăra, până la urmă, monopolul.
Este vorba de un monopol al acestor partide, pe care îl pun în practică și cu ajutorul acestor sume imense.
O nouă luptă de clasă? „Putem să-i spunem oricum”
– Un mesaj al acestei campanii din SUA a fost că adevăratul conflict nu este între stânga și dreapta, ci între oamenii obișnuiți și miliardarii care au prea multă putere. Ce schimbă în politică această mutare a discuției: poate aduce de aceeași parte oameni care până ieri se considerau adversari?
– Au avut candidați dintre cei mai diverși. În anumite alegeri s-a vorbit despre miliardari și oamenii obișnuiți. În Texas, James Talarico a vorbit despre biserică, despre nevoia de unitate, despre cum să-ți iubești vecinul, despre reîntoarcerea de la ură la comunitate și la ajutor între oameni.
Și în România avem un exemplu, de acum câteva zile, în care își etalau bogăția oameni care pe hârtie sunt social-democrati, dar pe care electoratul, în furia lui perfect justificată, nu îi mai vrea și nu îi mai votează. Sesizează exact acest aspect foarte cinic și crud: diferența dintre ce clamează liderii social-democrați de cel puțin zece ani și felul în care, de fapt, vor să își arate averile, cât de bogați au ajuns prin politică și cât de conectați sunt inclusiv cu miliardarii României.

– Dacă vedem lupta politică drept una între oameni obişnuiţi şi miliardari, putem s-o numim luptă de clasă?
– Putem să-i spunem oricum. Termenul e puţin anacronic, dar este și asta pe masă, cu siguranță: a taxa marile averi.
De exemplu, noi, în România, să facem o reformă fiscală pe bune, în care colectăm cum trebuie TVA-ul și impozitul pe profit de la marile corporații, la nivelul prevăzut acum de lege. Nici măcar nu trebuie crescute, trebuie doar colectate. Ar fi 30 de miliarde de lei pe an pe care i-am câștiga dacă am intra în media europeană.
Să mergem după marii evazioniști, care fac miliarde pe spatele românilor, nu mi se pare o idee rea.
SENS, despre credinţa creştină
– L-ați amintit pe James Talarico, din Texas. El a vorbit despre credința creștină, dar susținând dreptul la avort și drepturile persoanelor LGBT. Ce poate învăța SENS despre felul în care se vorbește cu oamenii religioși? Credeți că până acum SENS le-a dat suficiente motive să se simtă și ei reprezentați?
– Nu am vorbit despre asta, fiindcă statul ar trebui despărțit de religie. Nu cred că avem neapărat nevoie să le dăm exemple de reprezentare, așa cum fac politicienii care se duc la biserică și se pozează în ipostaze pioase non-stop, pentru ca mai apoi să fure de la aceiași oameni pe care îi consideră vecinii și aproapele lor.
Eu, de exemplu, nu sunt o persoană religioasă, dar sunt credincioasă. Și sunt convinsă că am suficient de mulți colegi în partid care cred ca mine.
Statul ar trebui să livreze servicii publice: sănătate, educație, creșe, grădinițe, școli și spitale de stat care funcționează pentru toată lumea. Ar trebui să ofere, până la urmă, un mod de viață care să ne facă pe toți să putem aprecia faptul că trăim în libertate, că putem avea libertate de conștiință.
L-am menționat pe Talarico mai degrabă în contextul în care candidații democraţilor au fost dintre cei mai diverși, dar au reușit să îi convingă pe oameni cu lucrurile de care lor le păsa.
Dar și în contextul în care am văzut atât de multă ură propagată de la cel mai înalt nivel al statului american, care s-a dus ca un val către Europa și către alte state ale lumii. Una dintre candidatele care au câștigat la Senat avea scris pe tricou „empathy”, adică „empatie”.
Este un mesaj pe care cred că toți politicienii ar trebui să îl dea atunci când avem acest val de ură și de violență pe care îl vedem crescând din ce în ce mai mult.
Ce a greşit SENS? „Nu am ceva anume în minte”
– El se pronunță și împotriva „cancel culture” atunci când vine vorba despre stânga. Care este o critică adusă progresismului pe care şi dumneavoastră o considerați corectă, chiar dacă vine de la un adversar politic?
– Noi, la SENS, construim o alternativă politică de centru-stânga și verde. Încercăm să răspundem amenințărilor zilei de mâine sau ale zilei de astăzi, nu să ne luptăm cu fantomele de ieri. N-aş putea vorbi despre „cancel culture”.
– Acesta era exemplul lui. Vă întrebam dacă aveți și dumneavoastră o temă pentru care SENS a fost criticat și în urma căreia aţi venit cu schimbări.
– Nu am ceva anume în minte. Însă, cu siguranță, consider că aplecarea către problemele de zi cu zi este una primordială pentru SENS. De aceea am dus o campanie la firul ierbii.
M-a impresionat că în statul Georgia din SUA democrații au candidat la fiecare alegere pentru Camera Reprezentanților, chiar dacă nu aveau nicio șansă să câștige. I-au pus pe candidați pe buletinul de vot pentru a crește întregul bazin electoral al democraților din stat, dar și pentru a le da oamenilor ceva foarte important: o voce, reprezentativitate.
În America se votează din doi în doi ani, la noi în România se votează din patru în patru ani. Este foarte important ca oamenii să știe ce reprezintă acel candidat, ce politici susține și ce proiecte vrea să facă după ce este ales. Chiar dacă nu va fi ales în cele din urmă, cetăţenii pot să dea un vot prin care demonstrează că aceea este opinia lor și acela este lucrul în care cred.
Ce crede despre „woke”
– În ultimii ani, unele cauze progresiste au fost însoțite de gesturi controversate, de la dărâmarea statuilor la restricționarea unor desene animate pentru reprezentări considerate ofensatoare. Vă așteptați ca asemenea inițiative să capete din nou susținere după această victorie? Sau vedeți o schimbare mai profundă în felul în care mișcarea progresistă se raportează la propriile excese?
– Este foarte important să vedem că democraţii din SUA s-au adaptat problemelor reale ale oamenilor.
De exemplu, Abdul El-Sayed a vorbit non-stop despre prețul medicamentelor. De altfel, el fiind medic. În același timp, este un candidat progresist care a câștigat într-un stat care are un public progresist (Michigan, n.r.).
Practic, democrații s-au adaptat la realitate, la viața de zi cu zi. Şi bine au făcut, fiindcă au reușit să câștige astăzi. Însă să nu ne îmbătăm cu apă rece.
Sunt mulți oameni care au spus deja asta: Donald Trump are în continuare partea de politică externă la degetul mic. Este în continuare comandantul suprem al armatei SUA. Se așteaptă un „backlash” (reacţie, n.r.) din partea lui în ceea ce privește trupele din Europa și deciziile care se iau.
Deci, pe de o parte, trebuie să fim atenți ce înseamnă pentru noi, în Europa, această victorie. Pe de altă parte, peste doi ani este posibil ca, pe acest fond foarte volatil, în care oamenii sunt furioși pe viața grea pe care o duc și îi pedepsesc pe politicieni, aceşti oameni să se ducă în partea cealaltă.
Este foarte bine că democrații au pus pe masă problemele reale și au câștigat cu ele. Să vedem cum le implementează, ce fac mai departe. Iar despre partea cealaltă de care m-ați întrebat, cred că a spus foarte bine și Alexandria Ocasio-Cortez: „Woke one am trecut peste”. („Woke 1 was crazy”, adică „prima fază woke a fost o nebunie”, n.r.)
– Se poate deduce din ce spuneţi că anumite teme ale curentului woke nu reprezentau neapărat probleme reale ale americanilor?
– Nu știu să mă exprim pentru americani, dar probabil că și ei s-au dus puțin mai la centru, nerenunțând însă la valori și principii. Nu au renunțat la ele.
De ce oamenii cărora li se adresează SENS votează AUR
– De ce un om nemulțumit de salariu, de chirie sau de inegalități ajunge să voteze AUR și nu SENS? Ce îi oferă dreapta radicală, şi nu stânga progresistă, SENS?
– În primul rând, ai nevoie de resurse serioase pentru a ajunge în sate, în comune și în orașele mici ale României. AUR are multe resurse, fiindcă sunt deja la al doilea ciclu în Parlament. Au acea subvenție de zeci de milioane de euro pe an. Au reușit să ajungă la românii cei mai săraci, la românii care se confruntă cu corupția și cu deciziile politicienilor de la noi din țară.
În schimb, SENS poate să vină cu oameni pe care să îi facă cunoscuți, precum Petruţ Dociu, psiholog și expert în politici de sănătate; Roxana Păduraru, manager de atragere de fonduri europene; Eduard Popa, specialist în comunicare; Tudor Dan Ancuţa, absolvent de relații externe. Nu mai zic de Florina Presadă sau chiar președintele nostru, Andrei Macsut, care este doctor în anticorupție.
Cred că e important să vedem că acești oameni și sutele de colegi care vor candida peste doi ani din partea SENS au și studiile, și expertiza, dar și dorința și capacitatea de a implementa politicile publice pe care o să le vedeți de la noi.
De pildă, acum, încercăm să promovăm faptul că, la SENS, vrem să investim în locuințe publice prin European Housing Facility. Vrem să avem 50.000 de locuințe publice. Vrem să construim capacitatea României de a atrage acești bani europeni pentru construirea de locuințe publice. Prin creșterea ofertei de locuire publică de pe piață, cu bani europeni, vom pune presiune pe prețul chiriilor. Vă menționez această politică fiindcă sunt lucruri de program electoral, dar și proiecte concrete pe care vrem să le facem cunoscute la SENS.
Ajungem la oamenii afectați de prețul chiriilor, de costul vieții, al utilităților și așa mai departe. Facem aceste eforturi cu colegi foarte tineri și foarte pregătiți, care merg acolo, bat la uși, vorbesc cu oamenii în stradă, se fac cunoscuți.
– Dumneavoastră identificați SENS drept un partid de centru-stânga, verde. Vi se pare că progresismul este o etichetă care poate fi percepută negativ în România? Aveți o reticență în asumarea acestui cuvânt?
– Nu, sub nicio formă. SENS este și progresist. Înțelegerea mea pentru cuvântul „progresist” este a duce societatea mai departe, a ne dezvolta, a ne moderniza, a face o reformă. Suntem reformiști, suntem progresiști, suntem oameni care doresc ca România să ajungă din urmă statele europene.
Eu, pentru București, îmi doresc ca orașul acesta să arate ca marile capitale europene. Cred că bucureștenii au dreptul la asta și cred că românii au dreptul la o țară în care să fie tratați cu demnitate și respect, cu dezvoltarea aceea a statului care este tot promisă și nu este niciodată livrată, dar de care suntem capabili. Și, din punct de vedere economic, suntem capabili să ajungem acolo, iar antreprenorii noștri știu foarte bine asta.