Skip to content

Încă un avion vizat de amenințare cu bombă a aterizat la București. Aproximativ 20 de zboruri afectate la nivel european

12 actualizări

Amenințările cu bombă au mobilizat joi autoritățile din România, Franța, Belgia, Bulgaria, Austria, Cehia și Italia. Numărul țărilor vizate a continuat să crească pe parcursul zilei. Incidentele vin după ce mai multe zboruri comerciale din Europa au fost vizate de alerte similare și în ultimele zile.

  • Au fost afectate zboruri ale companiilor Ryanair, LOT Polish Airlines, Wizzair, Finnair, Aer Lingus și Aegean Airlines.
  • În urmă cu două zile, alte șapte zboruri au fost vizate de alerte cu bombă. Atunci, a fost vorba despre companiile Ryanair, LOT, Wizzair și SAS.

Ce spun autoritățile române despre al doilea zbor amenințat cu bombă

Zborul Air Serbia ASL 102 Belgrad – București, vizat de amenințarea cu bombă, a aterizat pe aeroportul Otopeni la ora 15.20, a anunțat Compania Aeroporturi București într-un comunicat de presă.

„Verificarile au fost deja încheiate, nu au fost identificate elemente care să confirme existența unei amenințări reale”, precizează autoritățile.

Pe durata verificărilor, traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în deplină siguranță, iar aeronavele au decolat și au aterizat conform planurilor de zbor.

Un nou zbor spre București, amenințat cu bombă

O aeronavă Air Serbia a primit, de asemenea, o amenințare cu bombă înainte de a ateriza în siguranță la București, a anunțat operatul aviatic de stat, potrivit Reuters. Este al doilea zbor care a aterizat pe Otopeni care este afectat de o amenințare cu bombă.

Cel puțin 18 zboruri, afectate de amenințările cu bombe

Până în prezent, astăzi au fost înregistrate cel puțin 18 zboruri afectate de amenințări cu bombă în întreaga Europă, relatează BBC:

Acestea sunt:

  • Aegean, Salonic – Milano, a aterizat la Milano
  • Aer Lingus, Dublin – Roma, a fost deviat către baza aeriană Evreux din Franța
  • Finnair, Helsinki – Roma, a aterizat la Roma
  • Finnair, Helsinki – Viena, a aterizat la Viena
  • Wizz Air, zborul Milano – București, a aterizat la București
  • Wizz Air, zborul Milano – Varșovia, a fost deviat către Viena
  • LOT, zborul Varșovia – Bruxelles, a aterizat la Bruxelles
  • LOT, zborul Varșovia – Paris, a fost oprit înainte de decolare
  • Ryanair, zborul Porto – Milano, a aterizat la Milano
  • Ryanair, zborul Copenhaga – Sofia, a aterizat la Sofia
  • Ryanair, zborul Madrid – Sofia, a aterizat la Sofia
  • Ryanair, zborul Londra Stansted – Sofia, a fost deviat către Plovdiv

Poliția cehă a declarat, de asemenea, că au fost primite amenințări cu bombă pentru patru zboruri către Praga. Toate au aterizat la Praga fără ca să se fi găsit explozibili. Presa locală relatează că aceste patru zboruri au plecat din Grecia, Irlanda și două din Marea Britanie.

Autoritatea aeroportuară din Spania a declarat, de asemenea, că a primit joi amenințări cu bombă care vizau trei zboruri la aeroportul din Madrid, dar că orice amenințare a fost exclusă în urma verificărilor.

Investigațiile privind alertele din avioane sunt în desfășurare

Comisarul UE pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat că este „prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la eventuala legătură dintre incidentele semnalate”, subliniind totodată că „orice amenințare la adresa civililor este inacceptabilă”, scrie The Guardian.

Asigurarea siguranței și securității cetățenilor rămâne o prioritate, a mai spus el.

„Monitorizăm îndeaproape situația și suntem în contact cu statele membre afectate și cu Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației. Am solicitat autorităților naționale, care au responsabilitatea de a evalua amenințările la adresa securității, de a investiga incidentele și de a pune în aplicare măsurile adecvate de securitate aeronautică, să coopereze îndeaproape cu operatorii aeroportuari, companiile aeriene și autoritățile de aplicare a legii”, a continuat comisarul UE.

Lista avioanele afectate azi de amenințări cu bombă

Numărul avioanelor afectate este până în prezent de 15, potrivit The Guardian, care a publicat lista acestora:

  • Zborul EI-DEH al companiei Aer Lingus de la Dublin la Roma, deviat către Evreux, Franța.
  • Zborul FR6410 al companiei Ryanair de la Madrid la Sofia.
  • Zborul FR3606 al companiei Ryanair de la Copenhaga la Sofia.
  • Zborul FR1730 al companiei Ryanair de la Londra Stansted la Sofia, deviat către Plovdiv, Bulgaria.
  • LO235 Zbor LOT Polish Airlines de la Varșovia la Bruxelles.
  • W46387 Zbor WizzAir de la Milano Malpensa la Varșovia-Okęcie, deviat către Viena, Austria.
  • Zborul AY1761 al companiei FinnAir de la Helsinki la Roma Fiumicino.
  • Zborul AY 1471 al companiei FinnAir de la Helsinki la Viena.
  • Patru zboruri către Praga, neidentificate în prezent.
  • Zborul W43064 al companiei WizzAir de la Milano-Malpensa la București.
  • Zborul A3552 al companiei Aegean Airlines de la Salonic la Milano-Malpensa.
  • Zborul FR8953 al companiei Ryanair de la Porto la Milano-Malpensa.

Încă două amenințări cu bombă

Au fost semnalate încă două amenințări cu bombă la adresa unor avioane care se îndreptau spre aeroportul Malpensa din Milano, potrivit The Guardian.

Avioanele afectate au fost identificate de agenția de știri italiană ANSA ca fiind zborul A3552 al companiei Aegean Airlines, provenind din Salonic, și zborul FR8953 al companiei Ryanair, provenind din Porto.

Ambele au aterizat în siguranță și sunt verificate în prezent de către autorități.

Astfel, numărul total al avioanelor afectate în această dimineață ajunge la 15.

Ryanair: „Nu s-au identificat probleme”

Toate cele trei avioane care au aterizat pe aeroporturile din Bulgaria în urma unor amenințări cu bombă au fost verificate de autorități, fără să se confirme existența vreunei amenințări, a declarat Ministerul Transporturilor.

„În urma unei amenințări cu bombă, au fost activate procedurile de securitate stabilite în cazul a trei aeronave Ryanair care operau zboruri regulate către Sofia din Madrid, Copenhaga și Londra.

Echipajele de zbor și compania aeriană au decis ca zborurile din Madrid și Copenhaga să-și continue traseul către Aeroportul din Sofia, în timp ce zborul din Londra a fost deviat către Aeroportul din Plovdiv.

La aterizare, au fost efectuate inspecțiile necesare în conformitate cu procedurile aplicabile și nu s-au identificat probleme”, a spus ministerul pentru The Guardian.

Compania aeriană organizează transportul pasagerilor de la Plovdiv la Sofia. Operațiunile aeroportuare atât la Aeroportul din Sofia, cât și la Aeroportul din Plovdiv au revenit la normal.

Zborurile Aer Lingus și FinnAir, fără probleme după verificări

Și Aer Lingus confirmă devierea către Franța ca „măsură de precauție de securitate”. Zborul EI402 de la Dublin la Roma a fost deviat în această dimineață către o bază franceză din Normandia.

„Zborul a aterizat în siguranță, iar Aer Lingus va depune eforturi pentru a asigura transportul pasagerilor către destinația finală cât mai curând posibil”, a declarat compania aeriană.

La fel, compania care administrează aeroportul Fiumicino din Roma a confirmat că nu s-a constatat nicio amenințare în urma anchetei sale privind o alertă cu bombă împotriva unui avion FinnAir care zbura spre capitala italiană.

„Toate operațiunile de verificare și autorizare s-au încheiat cu rezultate negative, fără niciun impact asupra operațiunilor normale ale aeroportului”, a declarat operatorul aeroportuar ADR într-un comunicat.

Agenția de știri italiană Ansa, citând surse din cadrul poliției, a precizat că avertismentul privind zborurile Helsinki-Roma și Dublin-Roma a provenit dintr-un e-mail anonim redactat în italiană și trimis joi dimineață către compania aeroportuară din Roma, ADR, și alte companii afiliate.

Anunțul SRI despre aeronava care a aterizat pe Otopeni

Amenințarea nu se confirmă, a anunțat SRI după controlul aeronavei Wizz Air care a plecat de la Milano și a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti.

Reprezentanții aeroportului anunță, de asemenea, că verificarile au fost încheiate și nu au fost identificate elemente care să confirme existența unei amenințări reale.

Traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în deplină siguranță, aeronavele decolează și aterizează conform planurilor de zbor, au mai declarat reprezentanții aeroportului.

Inspecția avionelor din Praga s-a încheiat

Nu au fost găsiți explozibili în cele patru avioane care au primit amenințări cu bombă înainte de aterizarea la Praga, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, conform agenției de știri CTK, preluată de Reuters.

Reacții Wizz Air și LOT Polish Airlines

LOT Polish Airlines anunță că „nu s-au găsit obiecte suspecte” în urma amenințării cu bombă de joi de la bordul unui avion al său.

„După ce a primit informații cu privire la o potențială amenințare la adresa siguranței zborului LO235 de la Varșovia la Bruxelles, echipajul de zbor a fost informat cu privire la situație și a efectuat o inspecție la bord, în conformitate cu procedurile aplicabile. Nu s-au găsit obiecte suspecte.

Avionul a aterizat pe Aeroportul din Bruxelles, unde autoritățile au efectuat o inspecție suplimentară a aeronavei, care, de asemenea, nu a relevat prezența vreunui obiect periculos sau suspect”, a declarat compania pentru The Guardian.

Wizz Air a confirmat că zborul său Milano Malpensa – Varșovia a fost deviat către Viena în urma „unei amenințări cu bombă primite în timpul zborului”.

„Devierea a fost inițiată în conformitate cu protocoalele și procedurile de securitate stabilite, siguranța pasagerilor și a echipajului fiind prioritatea absolută”, a declarat compania.

Compania aeriană a adăugat: „Acest incident survine pe fondul unei serii de amenințări similare cu bombă care au afectat mai multe companii aeriene din Europa în ultimele zile. Wizz Air nu este singura companie aeriană vizată, alte companii aeriene confruntându-se, de asemenea, cu amenințări care au dus la devierea zborurilor și la verificări de securitate.

Wizz Air cooperează pe deplin cu autoritățile competente și ia toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța tuturor celor aflați la bord. Siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nostru rămân prioritatea noastră absolută.”

Alte patru avioane cu destinația Praga vizate de amenințări

Poliția cehă a primit sesizări privind „un dispozitiv exploziv improvizat” la adresa a patru avioane cu destinația Praga. „Ne pregătim pentru aterizarea acestora. Considerăm că gradul de credibilitate al amenințărilor este scăzut”, a anunțat sursa citată, potrivit The Guardian.

„Nu subestimăm amenințarea, motiv pentru care au fost activate toate măsurile de securitate necesare, cu un impact cât mai redus asupra pasagerilor și asupra operațiunilor aeroportuare. La aterizare, vor fi efectuate inspecții pirotehnice asupra tuturor aeronavelor”, au spus autoritățile cehe.

Toate avioanele afectate azi de amenințări cu bombă

Lista avioanelor afectate a fost publicată de The Guardian.

  • Zborul EI-DEH al companiei Aer Lingus de la Dublin la Roma, deviat către Evreux, Franța
  • Zborul FR6410 al companiei Ryanair de la Madrid la Sofia
  • Zborul FR3606 al companiei Ryanair, de la Copenhaga la Sofia
  • Zborul FR1730 al companiei Ryanair, de la Londra Stansted la Sofia, deviat către Plovdiv, Bulgaria
  • Zborul LO235 al companiei LOT Polish Airlines de la Varșovia la Bruxelles
  • Zborul W46387 al companiei WizzAir de la Milano Malpensa la Varșovia-Okęcie, deviat către Viena, Austria (10:52)
  • Zborul AY1761 al companiei FinnAir de la Helsinki la aeroportul Fiumicino din Roma.

Celulă de criză pe Otopeni

O celulă de criză a fost constituită la Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, după o ameninţare cu bombă într-un avion Wizz Air care a plecat de la Milano.

„Turnul de control al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost anunţat de către echipajul aeronavei Wizz sosită de la Milano, care a aterizat la ora 11:09, cu privire la o ameninţare cu bombă”, anunţă, joi, SRI.

La nivelul Aeroportului Henri Coandă s-a instituit celula de criză.

SRI precizează că cei 182 de pasageri şi 7 membri ai echipajului vor fi debarcaţi şi introduşi în terminal, iar la faţa locului se vor derula procedurile specifice în această situaţie.

Reprezentanții aeroportului au declarat că traficul aerian se desfășoară în deplină siguranță, fără probleme, conform planului de zbor normal.

Mai multe avioane vizate joi de amenințări cu bombă

Primul incident de joi a fost semnalat la bordul unui Airbus A320 care asigura legătura Dublin-Roma. Acesta a fost deviat către baza aeriană din Évreux, în departamentul Eure, în nordul Franţei, în urma unei alerte cu bombă, au anunțat autoritățile franceze, potrivit The Guardian.

Le Figaro relatează că avionul a fost escortat la Évreux de un avion de vânătoare francez de tip Rafale.

La bordul avionului se aflau 151 de pasageri și cei șase membri ai echipajului, a precizat Biroul prim-ministrului francez. Geniștii se află la fața locului și inspectează aeronava.

Alerta inițială de la bordul Airbus A320 privind amenințarea cu bombă a venit din partea autorităților italiene.

O alertă similară a vizat în cursul dimineții și un zbor al companiei LOT Polish Airlines (LO235), care decolase din Varșovia cu destinația Bruxelles, scrie The Guardian.

Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul Zaventem, unde autoritățile belgiene au declanșat imediat protocoalele de verificare în urma unei „sesizări suspecte”.

În paralel, o situație similară s-a înregistrat și în spațiul aerian al Bulgariei, unde trei zboruri operate de compania Ryanair au fost vizate simultan de amenințări cu bombă.

Două dintre avioane – care veneau de la Copenhaga și Madrid – au fost redirecționate și au aterizat de urgență la Sofia, în timp ce al treilea zbor, care plecase de pe aeroportul Londra Stansted, a fost deviat către aeroportul din Plovdiv.

De asemenea, agenția de știri italiană Ansa a relatat că, în această dimineață, alte două avioane cu legături cu Italia au fost vizate de amenințări cu bombă: este vorba despre un zbor WizzAir de la Milano Malpensa la Varșovia, care, potrivit informațiilor, a aterizat la Viena, și despre un zbor Finnair de la Helsinki la Roma Fiumicino.

Incidente similare în toată Europa

Valul de amenințări de joi urmează unei serii de incidente similare înregistrate în primele zile ale săptămânii. Companii aeriene mari precum Ryanair, WizzAir, LOT Airlines și SAS au fost țintele unor apeluri sau e-mailuri suspecte. În toate aceste cazuri, verificările pirotehnice au demonstrat că a fost vorba despre alarme false.

Marți, șapte zboruri comerciale au declanșat proceduri de urgență în mai multe colțuri ale Europei.

În Polonia, un avion al companiei LOT cu 181 de pasageri la bord a provocat închiderea temporară a aeroportului Varșovia-Modlin, în timp ce un alt aparat al companiei SAS a fost verificat pe aeroportul principal Chopin din Varșovia. În Spania, un zbor Ryanair venit de la Manchester a aterizat sub alertă la Murcia, însă autoritățile au exclus rapid prezența unor explozibili după o inspecție la sol.

Tot marți, două zboruri Ryanair spre Roma au primit amenințări similare, aeronava venită de la Dublin fiind chiar escortată de două avioane de vânătoare italiene până la aterizare.

În paralel, Ministerul Transporturilor din Bulgaria a confirmat că două avioane venite de la Dublin și Bergamo au fost verificate pe aeroportul din Sofia din cauza unor e-mailuri de amenințare. Autoritățile bulgare au precizat că acest incident a făcut parte dintr-un atac mai amplu, care a vizat în aceeași zi diverse instituții publice din țară.

Seria de alerte a început de fapt încă de luni, când un avion Wizz Air pe ruta Londra-Sofia a fost deviat de urgență spre Budapesta. Înainte de a ateriza în siguranță pe aeroportul din capitala Ungariei, aeronava de pasageri a fost escortată în aer de avioane de vânătoare Gripen ale forțelor armate maghiare.

Până în prezent, nicio grupare nu a revendicat aceste acțiuni, iar unitățile antiteroriste din mai multe state europene colaborează pentru a identifica autorii din spatele acestor mesaje de amenințare.