Sari direct la conținut

VIDEO O fetiță palestiniană în vârstă de 3 ani a fost ucisă de israelieni în timp ce răspundeau unui atac

HotNews.ro
punct de control Biddu, Foto: Mahmoud Illean / AP / Profimedia
punct de control Biddu, Foto: Mahmoud Illean / AP / Profimedia

Poliţia israeliană a anunţat că agenţi de-ai săi care răspundeau unui atac cu maşină la un post de control în Cisiordania au tras asupra unei fetiţe palestiniene, medicii confirmând ulterior moartea copilului în vârstă de 3 ani, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Imagini luate cu camerele de supraveghere şi difuzate de poliţia israeliană arată o camionetă mare trecând prin postul de control din Biddu, o zonă situată între Ierusalim şi Ramallah, în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967.

O altă camionetă, mai mică, o urmează rapid, loveşte agenţii postului de control şi se îndepărtează.

Pe aceste imagini, se vede cum poliţia deschide focul în direcţia celor două vehicule.

„După ce au tras asupra teroriştilor, o fetiţă care se afla într-un alt vehicul la postul de control a fost rănită”, a declarat poliţia israeliană.

„Teroriştii au fost neutralizaţi”, afirmă poliţia într-un comunicat, fără a preciza dacă atacatorii sunt morţi sau în viaţă.

Poliţia adaugă că un „examen preliminar” indică faptul că vehiculul în care se afla fetiţa a fost de asemenea lovit (de tiruri) şi că va fi întreprinsă o anchetă aprofundată.

Serviciul de urgenţă israelian, Magen David Adom (MDA), au declarat, într-un comunicat propriu, că o fetiţă în vârstă de 3 ani a fost adusă la echipa sa la locul atacului.

„După un examen medical, ea a fost declarată decedată”, adaugă comunicatul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro