Pauze de 5 minute pentru ca profesorii să schimbe clasa și orar organizat modular – ghid pentru gimnaziu și liceu
Pauzele dintre ore vor fi de 5 minute, numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute. În acest interval de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier, va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite și folosirea toaletelor să fie făcută în condiții de distanțare. De asemenea, la discipline cu un număr mare de ore pe săptămână se organizează câte două, trei sau patru module pe semestru. Aceste reguli se regăsesc în ghidul pentru învățământul gimnazial și liceal publicat marți de Ministerul Educației.
Ghidul pentru anul școlar 2020-2021 pentru învățământul gimnazial și liceal a fost publicat marți de Ministerul Educației pe site-ul educatiacontinua.edu.ro.
Cele 3 scenarii:
- Scenariul verde (S1) – desfășurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice
- Scenariul galben (S2) – desfășurarea cursurilor cu prezența fizică parțială a elevilor și a cadrelor didactice și online parțial; excepție fac clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care participă la cursuri zilnic cu prezență fizică (v. scenariul verde).
- Scenariul roșu (S3) – desfășurarea cursurilor exclusiv online
Principii de selectare și organizare a scenariilor:
- 1. Decizia cu privire la scenariu sau la combinația de scenarii se ia la nivelul unității de învățământ, cu consultarea inspectoratului școlar; CJSU/CMBSU aprobă aplicarea unui scenariu, în funcție de situația epidemiologică din fiecare moment, potrivit recomandărilor Ministerului Sănătății.
- 2. Scenariile pot fi schimbate între ele sau adaptate pe parcursul anului școlar, în funcție de modificările de context locale sau naționale.
- 3. În toate scenariile va exista o componentă online, adaptată contextului, cel puțin pentru menținerea contactului cu elevii absenți, chiar și din motive independente de pandemie.
Reguli pentru elevi și profesori
Pentru primele două scenarii, se vor lua măsuri de organizare a orarului, a spațiilor din unitățile de învățământ și a rutelor de circulație a elevilor și a personalului care să țină cont de recomandările Ministeriul Sănătății:
- a) Pauzele dintre ore vor fi de 5 (cinci) minute, numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute. În acest interval de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă) va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite și folosirea toaletelor să fie făcută în condiții de distanțare;
- b) Pentru elevii care nu merg la toaletă, în aceste pauze individualizate pentru fiecare clasă, cadrul didactic va organiza activități recreative în clasă sau, dacă este posibil, fără intersectarea cu alte clase, în aer liber, activități care să includă mișcare;
- c) Personalul didactic și nedidactic va supraveghea circulația elevilor și a cadrelor didactice pentru respectarea distanțării fizice și a tuturor măsurilor, astfel încât să nu existe apropiere între elevi din clase diferite, respectiv cadre didactice și elevi în afara sălilor de clasă;
- d) În pauzele comune, de 5 (cinci) minute, este permisă numai circulația profesorilor pe holuri, de la o clasă la alta. Elevii rămân în sălile proprii de clasă;
- e) În cazul folosirii unor cabinete sau laboratoare, pauzele comune de 5 minute sunt destinate dezinfectării acestora pentru noile clase/grupe care le vor folosi. Deplasarea elevilor către și dinspre aceste săli se face la începutul și la sfârșitul orelor de 55 de minute, însoțiți de către cadrul didactic;
- f) Toate cadrele didactice vor folosi cataloage proprii (agende), unde vor înregistra notele și absențele elevilor. Transferul acestor înregistrări în cataloagele claselor se face după un program stabilit la nivelul unității de învățământ, pentru reducerea riscurilor asociate unei aglomerări de cadre didactice în cancelarii și a atingerii cataloagelor de către diferite cadre didactice pe parcursul aceleiași zile. Pe cât posibil, se va folosi comunicarea la distanță pentru informarea profesorilor diriginți și a părinților sau, unde este posibil, catalogul electronic
Orar organizat modular
În cazul tuturor celor 3 scenarii, organizarea modulară a orarului prezintă avantaje evidente, arată Ministerul Educației.
Acestea sunt:
- reducerea riscurilor asociate apropierii fizice în cazul S1 și S2 (profesorii vin în contact cu mai puține clase într-o perioadă de timp);
- reducerea efortului elevilor în cazul tuturor scenariilor, prin scăderea numărului de discipline care necesită concentrarea lor și efectuarea de teme pentru acasă într-un interval de timp;
- flexibilizarea orarului în S3, prin reducerea numărului de profesori (2 sau 3) cu care o clasă lucrează într-o săptămână și reducerea numărului de clase cu care un profesor lucrează într-o săptămână
Ce înseamnă orarul modular
- Orarul modular se poate realiza cel puțin pe parcursul unui semestru, prin însumarea orelor de la fiecare disciplină și programarea unor perioade (module).
- Într-o perioadă, elevii au câte 2 (două) ore pe zi, în fiecare zi, la o disciplină.
- Elevii au astfel, în funcție de planurile-cadru ale clasei respective, numai 2 (două) sau 3 (trei) discipline simultan.
- La discipline cu un număr mare de ore pe săptămână se organizează câte 2 (două), 3 (trei) sau 4 (patru) module pe semestru; de exemplu, pentru 4 (patru) ore pe săptămână, în 17 săptămâni sunt 68 de ore care pot fi planificate în 2 (două) module de câte 2 (două) săptămâni și unul de (aproape) 3 (trei) săptămâni.
- Realizarea orarului este la decizia fiecărei unități de învățământ. Pentru adoptarea unui orar modular, nu este nevoie de modificări legislative.