Sari direct la conținut

România a depășit în premieră pragul de 300 de pacienți COVID în Terapie Intensivă. Nelu Tătaru: Pragul roșu va fi când vom avea 2.000 de cazuri în ATI

HotNews.ro
Nelu Tataru, Foto: AGERPRES
Nelu Tataru, Foto: AGERPRES

România va atinge pragul roșu în momentul în care va avea 2.000 de pacienți COVID în Terapie Intensivă, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în ziua în care numărul pacienților infectați cu SARS-CoV2 internați în secțiile ATI din România a depășit, în premieră de la debutul epidemiei, pragul de 300.

În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați în acest moment 301 pacienți infectați cu noul coronavirus, potrivit datelor oficiale raportate astăzi de Grupul de Comunicare Strategică.

„Cel mai rău scenariu este să avem zilnic un număr de cazuri care vor sufoca sistemul medical, în special secțiile ATI. În acest moment nu există acest pericol”, spune ministrul Sănătății.

Pentru ca țara noastră să evite un dezastru, ministrul Sănătății a îndemnat, din nou, la respectarea regulilor: „Eu sper că nu trebuie să ne transformăm în stat polițienesc, dar sper ca populația să înțeleagă că urmează o perioadă dificilă și trebuie să respectăm regulile. Am avut 2-3 săptămâni de vid legislativ, în care unii conaționali au putut refuza internarea. Putem limita această transmitere, în două săptămâni, dacă respectăm regulile.”

Nelu Tătaru a subliniat și faptul că avem de-a face cu o boală infecțioasă, care nu alege: „Noi avem o capacitate de tratare și avem o boală infecțioasă. Virusul nu alege, nu ne întreabă dacă suntem miniștri, doctori sau populație civilă.”

„Nu vreau să ajungem la un stat polițienesc, fiecare avem partea noastră pe care o putem face în acest context”, adaugă ministrul Sănătății.

El a acuzat și faptul că „Campaniile de informare au fost concurate de campanii de dezinformare, ale unor politicieni sau influenceri, au făcut ca la nivelul populației să avem o degringoladă. În acest moment a apărut teama și în contestatari, nu le cerem să le ajute, le cerem doar să ne lase în pace.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro