Cum poți vota la alegerile locale dacă nu ești în localitatea de domiciliu sau dacă ai viză de flotant
La alegerile locale care cel mai probabil vor avea loc pe 27 septembrie, românii cu drept de vot nu vor putea vota oriunde s-ar afla în acea zi, ci doar numai în localitatea unde își dau domiciliul sau reședința. Cei care au viză de flotant pot vota pe listele permanente în noua localitate de reședință, însă termenul pentru a fi inclus Registrul Electoral este 4 septembrie. Președintele Autorității Electorale permanente a clarificat pentru HotNews.ro ce se întâmplă în cazul celor cu viză de flotant care nu s-au înscris în acel registru electoral și nu se vor regăsi astfel pe listele permanente în ziua votului.
Alegătorii cu drept de vot la data alegerilor locale care stau într-o localitate, dar nu au documente care să dovedească șederea (viză de flotant care stabilește noua reședință) nu vor putea vota pentru autoritățile locale din localitatea respectivă.
Potrivit legislației aflate la acest moment în vigoare, alegătorii cu viză de flotant (care practic și-au schimbat reședința) pot vota în noua localitatea de reședință în două moduri:
– pe lista permanentă – dacă depun în prelabil până pe 4 septembrie 2020 o cerere la primăria respectivă pentru a fi înscriși în Registrul electoral.
– pe lista suplimentară – dacă au viza de flotant pentru acea localitate și NU au depus o cerere de înscriere în registrul electoral din acea localitate.
Situația a fost confirmată pentru HotNews.ro și de către președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu-Buică.
- „Da, toată lumea cu viză de flotant va putea vota la alegerile locale, indiferent dacă depun acea cerere de înscriere în registrul electoral sau nu. Vor putea vota și cei care își scot viza de flotant chiar și în ziua alegerilor. Ei vor fi trecuți pe listele suplimentare”, a declarat Mitulețu-Buică pentru HotNews.ro.
Totodată, alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea la primăria unde se află noua reședință de a fi trecut în Registrul Electoral pe lista permanentă vor putea vota și la adresa de domiciliu din buletin dacă se află în ziua scrutinului acolo (Atenție – alegătorul poate vota doar o SINGURĂ DATĂ, fie la adresa de domiciliu fie la adresa de reședință. Votul multiplu este infracțiune prevăzută de Codul Penal.)
Expert Forum a realizat la rândul său o pagină în detaliu cu și despre votul celor cu viza de flotant la alegerile locale.
Potrivit resurselor publicate, alegătorii care și-au stabilit reședința într-o altă circumscripție electorală înaintea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 pot face o cerere la primărie pentru a vota pe liste permanente în circumscripția respectivă, termenul fiind de 4 septembrie 2020.
De precizat că cererea este valabilă doar pentru scrutinul respectiv. Cu alte cuvinte, în 2024 cererea nu va mai fi valabilă. De altfel, nu va fi valabilă nici la alegerile parlamentare din iarnă.
„Înscrierea pe listele permanente aduce avantajul siguranței că veți putea vota și veți fi radiați de la adresa de domiciliu, fără a exista riscul să voteze altcineva în locul dumneavoastră. Mai mult, standardele internaționale privind organizarea alegerilor recomandă utilizarea listelor suplimentare cât mai puțin în zilele alegerilor”, se arată pe pagina publicată de Expert Forum.
Alegătorul care are o nouă adresă de reședință (viză de flotant) stabilită oricând înaintea datei alegerilor (ba chiar și în ziua alegerilor conform declarațiilor președintelui AEP) și care nu s-a înscris în Registrul Electoral poate vota pe liste suplimentare în circumscripția respectivă (de reședință, adresa din viza de flotant) SAU pe liste permanente în circumscripția unde își are domiciliul (adresa din buletin).
Viza de flotant luată acum pentru alegerile locale va putea fi folosită de către alegători practic și la alegerile parlamentare care vor urma cel mai probabil în iarnă.
În mod similar cu alegerile locale, alegătorii cu viză de flotant vor putea vota în noua localitate de reședință pe listele suplimentare chiar dacă nu s-a înscris din timp în Registrul Electoral.