Gabriela Firea vrea să câștige un nou mandat cu sloganul "FIREA Oamenilor": "Mă aliez doar cu oamenii"
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a lansat sloganul de campanie pentru un nou mandat sub forma unui acronim al numelui său: „Forță, Iubire, Realitate, Eficiență, Adevăr Oamenilor” – „FIREA Oamenilor”. Gabriela Firea susține că în această perioadă, când „se fac și se desfac alianțe politice electorale”, ea se aliază „doar cu oamenii”: „Partenerii mei sunt bucureștenii, nu politicienii de conjunctură”.
Într-un mesaj postat joi pe Facebook, Gabriela Firea, care vrea al doilea mandat la Primăria Capitalei, susține că în aceste zile în care se întâlnesc politicieni și negociază posturi, calendare de alegeri, strategii, ea se aliază doar cu oamenii, „singura legătură care contează”.
„De 30 de ani, sunt aproape de oameni. În presă, le-am apărat interesele. În Senat, am propus și votat legi pentru oameni. Pentru oamenii normali, nu pentru privilegiați. La primărie, am deblocat și rezolvat probleme pentru oameni. S-au făcut multe, chiar dacă mai sunt încă multe de făcut. Într-un oraș nu se termină niciodată problemele.
Important este să vrei și să poți să faci, pentru oameni, nu în avantajul tău. Pot și vreau să fac în continuare cât mai multe pentru oameni. Partenerii mei sunt bucureștenii, nu politicienii de conjunctură.
Spun de 4 ani că problemele noastre au nevoie de implicare, nu de catalogări că ar fi de stânga sau de dreapta. În ultima perioada observ că sunt și alții care mă copiază și afirmă cam la fel. Tardiv. Dotarea unui spital, construirea unui pasaj, deschiderea unei grădinițe sunt probleme pur și simplu.
Nu sunt de stânga sau de dreapta. Repet, îmi doresc o singură alianță, ca și până acum. Nu umblu după alianțe electorale care pun interesul politic mai presus de interesul oamenilor. Pe cei care gândesc la fel îi aștept lângă mine. Să fim împreună Alianța: FIREA pentru OAMENI! / FIREA OAMENILOR!”, mai susține Gabriela Firea.
Gabriela Firea este susținută de PSD pentru un nou mandat la Primăria Capitalei și susținea își va retrage candidatura dacă „domnii de pe centru-stânga” au un scor în sondaje mai mare decât ea, referindu-se la Victor Ponta și Robert Negoiță. Recent, primarul susctorului 3 a plecat din PSD și și-a făcut partid. Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmat miercuri seară că „și-a unit forțele” cu Robert Negoiță și că săptămâna viitoare vor anunța candidații pentru București.