SUA: Camera Reprezentanților a votat înlăturarea statuilor confederate din Capitoliul american
Camera Reprezentanţilor SUA a votat miercuri retragerea statuilor forţelor confederate din Capitoliu, la Washington, o măsură care trebuie să fie aprobată de Senat şi preşedintele Donald Trump, scriu AFP și USA Today citate de Agerpres.
Textul adoptat de camera inferioară a Congresului, cu 305 voturi pentru şi 113 contra, prevede „îndepărtarea tuturor statuilor acelor persoane care au ales să servească Statele Confederate ale Americii din Capitoliul Statelor Unite”, unde se află sediul Congresului.
În timpul Războiului de Secesiune (1861-1865), Sudul confederat şi-a declarat independenţa faţă de Statele Unite şi s-a luptat pentru menţinerea sclaviei, abolită în restul ţării.
Drapelele şi monumentele forţelor confederate sunt frecvent văzute acum ca simboluri ale rasismului, chiar dacă partizanii lor, conservatori, ţin să explice că este vorba de o simplă moştenire a ţării.
De la moartea afro-americanului George Floyd la sfârşitul lui mai, Statele Unite sunt angajate într-o analiză generalizată a trecutului lor sclavagist, iar presiune în jurul monumentelor confederate este în creştere.
Congresul american numără mai mult de zece statui ale unor responsabili confederaţi.
„Strămoşii mei au ridicat Capitoliul şi, totuşi, există monumente spre gloria persoanelor care i-au redus la sclavie pe strămoşii mei”, a declarat miercuri reprezentanta Californiei Karen Bass, în fruntea grupului parlamentar ce reuneşte congresmeni de afro-americani.
Aceste statui, a declarat ea, sunt „o acceptare a supremaţiei albe şi rasismului”.
Proiectul legislativ, care a primit sprijinul a 73 de aleşi republicani, trebuie să fie aprobat de Senat, majoritar conservator.
Legea va trebui ulterior să fie promulgată de preşedintele republican, Donald Trump, care s-a opus ferm retragerii monumentelor confederate.
Pe același subiect: