Sari direct la conținut

Comisia 'Sparanghelul': Cetăţeni carantinaţi din Suceava au eludat controalele; s-au deplasat pe drumuri agricole secundare

HotNews.ro
inghesuiala la aeroportul Cluj, in plină pandemie de coronavirus, Foto: Captura
inghesuiala la aeroportul Cluj, in plină pandemie de coronavirus, Foto: Captura

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Gheorghe Moldovan, a afirmat marţi, la Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat în străinătate la cules de sparanghel în perioada stării de urgenţă, că 45 de cetăţeni din judeţ, majoritatea din localitatea Pătrăuţi, zonă aflată sub carantină, au ajuns la Aeroportul Cluj în zilele de 8, 9 şi 10 aprilie deplasându-se pe drumuri agricole secundare, eludând astfel punctele de control, potrivit Agerpres.

„În ceea ce priveşte numărul de cetăţeni din judeţul Suceava aflaţi în zona carantinată care au părăsit judeţul şi s-au deplasat către Aeroportul Internaţional Cluj în perioada indicată, ei s-au deplasat pe drumuri agricole secundare, iar efectiv îmbarcarea şi deplasarea lor către Cluj au avut loc în afara zonei de carantină, deci în zona de protecţie a judeţului Suceava, nefiind dispuse restricţii legale în acel moment cu privire la deplasarea lor în interiorul ţării”, a susţinut Moldovan.

El a adăugat că organele de cercetare penală au deschis un dosar penal „in rem” în această cauză, pentru că „această deplasare din zona carantinată a fost facilitată prin emiterea unor adeverinţe eliberate de către autorităţile publice locale, respectiv Primăria comunei Pătrăuţi”.

Ministrul Vela susținuse anterior același lucru, ca nu au fost lăsați ci că au eludat controalele.

„Un număr de 456 de persoane din judeţul Suceava – este numărul total de persoane care ar fi ajuns pe aeroportul din Cluj în cele trei zile, 8, 9 şi 10 aprilie, când au fost zborurile efectuate. În cele trei zile, vorbim de mai multe zboruri efectuate de pe Aeroportul Internaţional Cluj către Germania şi Olanda. Din datele preliminare care mi-au fost comunicate de la nivelul IPJ Suceava, înţeleg că avem 456 de cetăţeni din judeţul Suceava, iar din interiorul zonei de carantină – aproximativ 45 de persoane, majoritatea provenind din localitatea Pătrăuţi”, a precizat prefectul de Suceava.

Prefectul a adăugat că nu a fost sunat de la Guvern să permită ca mijloace de transport cu muncitori din zona carantinată a Sucevei să se deplaseze spre Aeroportul Cluj, în scopul îmbarcării în avioane spre Germania şi Olanda la cules de sparanghel.

„Nu am fost contactat nici telefonic, nici printr-o altă modalitate referitor la o posibilitate la a oferi explicaţii, interpretări, derogări vizavi de posibilitatea deplasării unor cetăţeni din judeţul Suceava, inclusiv din zona supusă carantinării, la Aeroportul Internaţional Cluj”, a mai precizat, printre altele, Moldovan.

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules de sparanghel în străinătate în perioada în care în România era instituită starea de urgenţă continuă audierile săptămâna viitoare, când este posibil să fie invitat şeful Poliţiei Transporturi din cadrul Aeroportului Internaţional din Cluj, a declarat preşedintele comisiei, Radu Oprea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro