Raportul Comisiei Juridice privind legea carantinării întârzie. Ședința de plen a Camerei Deputaților amânată pentru diseară/ Ce amendamente a propus PSD
Comisia Juridică a Camerei Deputaților discută joi după-amiază proiectul de lege care reglementează carantina, izolarea şi internarea în cazul unor situaţii de risc epidemiologic. Discuția are loc în contextul în care liderul PSD Marcel Ciolacu a avut o întâlnire în cursul dimineții cu Raed Arafat pentru a pune în consens proiectul inițiat de Guvern cu modificările dorite de parlamentari. Dezbaterea în plenul Camerei Deputaților a proiectului de lege a fost amânată pentru ora 20.00.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, la şedinţa Comisiei Juridice că în urma discuţiei cu reprezentanţii Parlamentului, s-a ajuns la un proiect viabil, care permite autorităţilor „să-şi facă treaba”.
PSD a anunțat că va face modificări substanțiale la proiectul trimis de către Guvern. De altfel, Comisia Juridică din Camera Deputaților a avut o serie de consultări cu reprezentanții ONG-urilor și discută pentru a doua zi consecutiv proiectul de lege. Au fost aduse mai multe amendamente, potrivit surselor HotNews.ro.
Amendamente propuse de deputații din Comisia Juridică:
- carantina va fi adresată doar persoanelor suspecte
- izolarea va fi făcută exclusiv pentru persoanele bolnave iar asta se va putea face fie la spital fie acasă
- tratamentul va fi aplicat doar cu consimțământul persoanelor bolnave
- cei are părăsesc carantina instituționalizată vor plăti costurile acesteia
- Carantina bunurilor” este măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmăreşte separarea bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport sau altor bunuri posibil de a fi contaminate Autor: grupul parlamentar PSD
- „Carantina zonală” – măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmăreşte separarea fizică a persoanelor şi activităţilor, inclusiv limitarea circulaţiei, dintr-un perimetru afectat de o boala infectocontagioasă, de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecţiei sau contaminării în afara acestui perimetru.
- Izolarea” – măsura care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boala infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicării unui tratament pe baza consimțământului persoanelor si numai daca acest tratament se impune, în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate
- „Persoana suspectă” – provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic, cu un agent patogen, pe perioada de incubație, în baza dovezilor științifice sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată, sau bunuri contaminate cu agentul patogen, până la trecerea perioadei de incubație sau apariția semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii.
- Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, conducătorii instituțiilor implicate pot dispune detașări pe durată limitată, de maxim 30 de zile, a personalului medical, paramedical și auxiliar specializat, prin ordin al ministrului sănătății, al Comandantului acțiunii sau, după caz, al conducătorului instituției. Ordinul de detașare poate fi atacat, în termen legal, la instanța de contencios administrativ.
Proiectul de lege trimis de Guvern va fi discutat în ședința de plen de la ora 20.00. Camera Deputaților este prima cameră sesizată. Inițial, ședința era programată de la ora 13.00 dar s-a amânat pentru ora 20.00. După adoptare, proiectul merge la Senat.