Un spaniol i-a telefonat unei femei de peste 1.500 de ori în două luni / El este acuzat de hărțuire
Un bărbat din Spania a fost acuzat de hărţuire, după ce i-a telefonat unei femei de peste 1.500 de ori în două luni, întrucât aceasta i-a respins avansurile, a scris agenţia de presă Europa Press, citată de DPA.
Potrivit Procuraturii spaniole, bărbatul a început hărţuirea telefonică în august 2018, după ce femeia i-a spus că nu doreşte să iasă cu el în oraş. Începând din acel moment, bărbatul i-a telefonat în mod repetat, au precizat procurorii spanioli.
Între 3 aprilie 2019 şi 31 mai 2019, inculpatul a format numărul de telefon al victimei sale de 1.592 de ori, determinând-o pe femeie să contacteze Poliţia.
Există relatări potrivit cărora bărbatul ar fi şi insultat-o pe femeie prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.
Procurorii din Langreo, un oraş din nordul Spaniei, vor cere o pedeapsă de un an şi nouă luni de închisoare şi plata unor daune de 500 de euro în beneficiul victimei.
Acuzatul ar putea fi vizat, de asemenea, de un ordin judecătoresc care să îi interzică să o contacteze sau să se mai apropie de acea femeie. (Sursa: Agerpres)