Sari direct la conținut

Coronavirus: Număr record de infecţii în SUA în 24 de ore

HotNews.ro
Coronavirus SUA, spital de campanie, Foto: Dominick Sokotoff / Shutterstock Editorial / Profimedia
Coronavirus SUA, spital de campanie, Foto: Dominick Sokotoff / Shutterstock Editorial / Profimedia

Numărul noilor infecţii cotidiene din Statele Unite se apropie de un nivel record, potrivit datelor raportate miercuri la orele 20.30 (joi, 00.30 GMT) de Universitatea Johns Hopkins, notează AFP, potrivit Agerpres.

Peste 35.900 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în 24 de ore, ridicând numărul total al contaminărilor pe teritoriul american la circa 2,4 milioane. Această tendinţă este în creştere semnificativă de mai multe zile.

Aproape jumătate din cele 50 de state americane au cunoscut o creştere a numărului de cazuri în ultimele două săptămâni, iar unele dintre acestea, ca Texas şi Florida, afişează recorduri cotidiene în numărul de cazuri înregistrate.

Pe de altă parte, 756 de persoane au decedat din cauza COVID-19 în SUA într-o zi, potrivit datelor universităţii cu sediul la Baltimore.

Aceasta ridică la peste 120.100 bilanţul pandemiei în prima putere economică mondială, de departe cea mai îndoliată ţară din lume.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro