Noi avertizări de ploi torențiale și vijelii emise de meteorologi pentru mare parte din țară
O nouă avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice a fost emisă de meteorologi pentru zona de munte, Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania. De asemenea, mai multe județe sunt sub avertizare Cod galben.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod portocaliu pentru mare parte din țară. Avertizarea este în vigoare de miercuri de la ora 10.00, până joi, la ora 3.00, când, în zonele montane, în Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania, vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, în special în zonele estice şi sud-estice.
Tot de miercuri de la ora 10.00, până joi la ora 10.00 este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru mai multe judeţe.
Potrivit meteorologilor, în special în estul, sud-estul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.