20 de persoane au fost arestate preventiv în dosarul produselor de lux furate din avioanele de pe Otopeni
Cele 20 de persoane reținute în dosarul furturilor de produse de lux din avioanele de pe Aeroportul Otopeni au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, potrivit Tribunalului Ilfov.
Cei 20 de oameni arestați sunt civili, în schimb printre cele 38 de persoane puse sub control judiciar există și militari de la MAPN și ISU.
Poliția Capitalei a anunțat, vineri dimineața, că după audieri s-a luat măsura reținerii pentru 20 de persoane, iar 38 au fost plasate sub control judiciar. Au fost ridicate și confiscate de polițiști peste 400 de parfumuri, 4 minibaruri și peste 450 de sticle diverse băuturi, aproximativ 200 de ceasuri și bijuterii, produse cosmetice și genți.
De asemenea, au fost identificate și ridicate importante sume de bani, în lei și valută, respectiv peste 80.000 lei și aproximativ 30.000 de euro, precum și alte sume în dolari și lire sterline.
Zeci de percheziții au avut loc, joi dimineața, în București și în județele Ilfov și Prahova, într-un dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului Militar, la persoane acuzate că au furat produse de lux, cosmetice și băuturi din containerele încărcate la bordul avioanelor de pe Aeroportul Otopeni. Prejudiciul se ridică la peste 800.000 de euro.