Sari direct la conținut

În ce condiții se vor putea redeschide școlile: Clase cu 10-15 elevi, cursuri de 30 de minute, alternarea cursurilor online cu prezența fizică la școală – recomandările Ministerului Sănătății

HotNews.ro
Școlile rămân închise, Foto: Opinia Timisoarei
Școlile rămân închise, Foto: Opinia Timisoarei

​Odată cu începerea noului an școlar, predarea ar trebui organizată în clase de cel mult 10-15 elevi, astfel încât să fie alocată o suprafata de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare elev și 4 metri pătrați suplimentari pentru profesor, copiii ar trebui să petreacă maximum 4 ore pe zi la școală, durata orei să fie de cel mult 30 de minute, iar a pauzei de maximum 20 minute. Acestea sunt o parte dintre propunerile Institutului Național de Sănătate Publică, în contextul pandemiei de COVID-19. Instituția propune și participarea elevilor, prin rotație, la cursuri online, în timp ce alții să fie prezenți fizic la școală.

De asemenea, se propune ca ora de începere a cursurilor să fie diferită pe clase de studiu, pentru a evita aglomerația la triajul epidemiologic și la intrarea în școală, iar intrarea în pauze să fie la ore diferite pentru a evita aglomerarea la grupurilor sanitare. Orele de sport să aibă loc numai la finalul programului, este o altă propunere.

Recomandările pentru măsurile de protecție care trebuie luate pentru reluarea cursurilor pentru elevii din clasele 0-XIII, în contextul pandemiei de COVID 19, au fost elaborate de INSP în 20 mai, iar documentul a fost publicat de Ministerul Sănătății în dezbatere în 3 iunie.

Ce prevede ghidul cu recomandările Institutului Național de Sănătate Publică, instituție care precizează că pentru implementarea măsurilor este nevoie de o colaborare strânsă între reprezentanții unităților de învățământ și autoritățile locale:

Ghidul stabilește următoarele direcții:

  • Asigurarea coordonării activităților de prevenire COVID-19
  • Organizarea spațiilor pentru prevenirea contactului apropiat
  • Organizarea programului școlar
  • Organizarea activităților și supravegherea în timpul pauzelor
  • Organizarea și efectuarea triajului epidemiologic
  • Adoptarea de măsuri igienico-sanitare
  • Organizarea și asigurarea accesului elevilor la facilitățile de dezinfectie/spalare a mâinilor
  • Instruirea personalului didactic, personalului care efectuează triajul epidemiologic al adulților și
  • elevilor
  • Instruiri periodice ale elevilor privind masuri de prevenire a infectiei COVID
  • Comunicarea de instructiuni pentru părinți
  • Purtarea corectă (echipare, dezechipare și eliminare) a măștilor faciale de protecție

Principiile generale care stau la baza măsurilor sunt:

  • menținerea distanței fizice de cel puțin 1,5 metri;
  • aplicarea măsurilor de barieră;
  • prevenirea aglomerării elevilor;
  • curățarea și dezinfectarea spațiilor și echipamentelor cu produse biocide virucide avizate;
  • instruirea, informarea și comunicarea;
  • protecția sănătății elevilor, cadrelor didactice și a altui personal aflate în grupele de vârstă la risc, și/sau având afecțiuni cronice și /sau dizabilități.

Măsuri de protecție în unitățile de învățământ în contextul pandemiei de COVID-19:

  • 1. Asigurarea coordonării activitățtilor de prevenire COVID 19, prin desemnarea unui reprezentant al școlii care coordoneaza activitățile la nivelul unității.
  • 2. Organizarea spațiilor pentru prevenirea contactului apropiat:
  • a. Crearea în interiorul școlii (curte, săli de clasă, coridoare,etc) a unor circuite clare, prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure ”trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul scolii și de părăsire a școlii, facilitand păstrarea unei distanțe între elevi de cel puțin 1.5 m pe tot parcursul prezenței în școală;
  • b. Organizarea spatiilor in clase:
  • În clasă, predarea ar trebui organizată în clase de maximum 10-15 elevi, astfel încat sa fie alocată o suprafata de minim 4 mp pentru fiecare elev și 4 mp suplimentari pentru profesor. Este posibilă creșterea numarului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă.
  • Compoziția grupurilor/claselor va fi neschimbată și copilul nu va putea schimba clasa/grupul.
  • Contactul reciproc între grupuri va fi limitat.
  • Nu vor fi permise organizarea de cluburi școlare sau grupuri de hobby sau alte activități care presupun participarea simultană a unui număr mai mare de 3 elevi.
  • Locurile din clasă trebuie sa fie fixe, adica dupa aranjarea elevilor în ăanci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toata perioada cursurilor.
  • Fiecare elev va ocupa loc în bancă la o distanță de cel puțin 1,5 metri față de ceilalți.
  • Măsurarea se va face cu metrul între centrele scaunelor elevilor, iar numărul maxim de elevi/clasă trebuie să nu depașească jumatate din efectiv.
  • Scaunele și banca trebuie dispuse astfel încât distanța între bănci să fie cât se poate de mare, de preferință lângă pereți, daca spatiul permite acest mod de aranjament, de exemplu prin pastrarea unui pupitru gol intre 2 pupitre ocupate.
  • Experimentele (la orele de chimie/fizică/biologie) care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare.
  • Experimentele pot fi prezentate pe înregistrări video.
  • c. Orele de educație fizică – Aceste ore/activități se vor desfășura la finalul cursurilor, pentru ca elevii să poată pleca direct acasă.
  • La orele de educație fizică, sub atenta supraveghere și îndrumare a cadrelor didactice, se pot desfășura doar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber, dar cu respectarea anumitor reguli:
  • Fotbal – se va juca la o singură poartă, numărul maxim de jucători este 5 (4 jucători de câmp și un portar) și doar portarul (care va purta obligatoriu mănuși) poate atinge mingea cu mâna; repunerea mingei în joc de la marginea terenului se va face doar cu piciorul; Mingea va fi dezinfectată după
  • fiecare meci jucat.
  • Baschet – fiecare elev va avea mingea proprie și va arunca la coș, pe rând, păstrând spații suficient de mari față de colegii lui. După terminarea orei de educație fizică, mingiile utilizate vor fi colectate într-un sac special destinat, și vor fi dezinfectate riguros utilizând substanțele dezinfectante avizate urmând a fi depozitate apoi în alt sac separat de cel în care au fost colectate (și care urmează a fi și el dezinfectat și pregătit pentru utilizarea ulterioară).
  • Pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți, ca pe tot parcursul activității să nu își atingă fața, gura, ochii, nasul cu mâinile neigienizate, păstrând un comportament civilizat.
  • La finalul orelor de educatie fizică, toti elevii trebuie să se spele pe mâini cu apa și sapun timp de 20 secunde. Dacă nu este posibila spalarea mainilor este necesar sa se efectueze igiena mîinilor cu un antiseptic pe bază de alcool.
  • Se va efectua curățenia, dezinfectia cu soluții avizate și aerisirea salii de sport dupa fiecare grupa de elevi.

Organizarea programului școlar:

  • Decalarea orelor de intrare: Intrările si ieșirile din unitate vor fi eșalonate la intervale regulate de timp pentru a se evita aglomerările
  • ora de începere a cursurilor să fie diferită pe clase de studiu, pentru a evita aglomerația școlarilor la triajul epidemiologic și la intrarea în școală. (de ex, decalaj de 15-20 de minute); în consecință și intrarea în pauze se va face la ore diferite pentru a evita aglomerarea la grupurile sanitare.
  • programul școlar adus la cunostința elevilor să conțină orele de începere și durata orelor de clasă și a pauzelor precum și a pauzei/pauzelor de masă ;
  • Diminuarea timpului alocat orelor de clasă:
  • Numărul de ore petrecute de elevi în cadrul procesului instructiv-educativ /zi la școală să fie limitat. Recomandăm un maxim de 4 ore/zi, durata orei de maxim 30 min, durata pauzei de maxim 20 minute, pentru a se permite timpul necesar spălatului eficient al mainilor;
  • Participarea alternativă a elevilor, prin rotatie, la orele de clasa on line a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală ( de preferat în primă etapă întrucât asigură un timp de
  • expunere mai redus pentru fiecare elev) ;
  • Alternarea orelor de curs cu activități în aer liber: în măsura în care este posibil una dintre ore/zi să se deruleze în spații deschise (curtea scolii);
  • Amânarea și anularea manifestarilor sportive, culturale, pe timpul pandemiei, în vederea evitării aglomerarii si pentru limitarea transmiterii infectiilor respiratorii ;
  • Diminuarea pe cât posibil a deplasărilor cadrelor didactice, elevilor și a personalului unității în incinta acesteia.

Organizarea activităților și supravegherea în timpul pauzelor:

  • Elevii din ciclul primar să fie supravegheați pe toată durata pauzelor;
  • Activitățile vor fi organizate pe cât posibil în curtea școlii, cu păstrarea distanței de minim 1,5 m între elevi. Elevii nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt.Vor fi eliminate jocurile si alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distantei intre elevi.
  • Copiii se pot juca în pauze împreună, într-un grup limitat la 3 elevi, doar din aceeași clasă;
  • Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau bauturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosintă personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării
  • etc).

Triajul epidemiologic:

  • Efectuarea zilnică de către un cadru medical/didactic instruit a triajului epidemiologic la intrarea în clase a copiilor, înainte de intrarea în sălile de curs respectiv tura de lucru: într-un spațiu separat de salile de clasă, cât mai aproape de intrarea elevilor, care să aibă posibilitatea respectării unui circuit prestabilit, astfel încât să nu se intre și să se iasă pe același traseu, iar în cazul elevilor/persoanelor cu probleme de sănatate, ieșirea să se facă separat de ieșirea din triaj a elevilor/adultilor sănătoși. (o intrare și 2 iesiri – sănătosi și suspecti);
  • triajul trebuie sa includă și o anamneză privind starea de sanatate – a copilului si apartinatarilor referitor la simptomatologia respiratorie si digestiva; măsurarea temperaturii cu termometre non contact.
  • În cazul în care elevii prezintă la triajul epidemiologic sau în timpul orelor de curs temperatura corporala mai mare de 37,3 grade Celsius sau simptomatologie de tip respirator (ex. tuse, rinoree, febră, probleme respiratorii), sau alte simptome de boală, aceștia vor fi izolați intr-un spatiu desemnat pentru acest scop si vor fi anunțati imediat apartinatorii. Copilul simptomatic, care așteaptă să fie luat de la școală va fi izolat întrun spațiu închis, în funcție de vârsta copilului și cu supravegherea adecvată de către adult, dacă este necesar. Se va deschide o fereastră pentru ventilație. Dacă nu este posibil să fie izolat, se va muta într-o zonă aflată la cel puțin 4 metri față de alte persoane. Dacă este necesar să meargă la baie în această perioadă, se va folosi o baie separată, dacă este posibil. Baia trebuie curățată și dezinfectată folosind produse de curățare avizate înainte de a fi folosită de oricine altcineva. Nu se va transporta elevul până la sosirea aparținătorului la medicul de familie, farmacie, servicul de urgență sau spital; doar dacă simptomele/semnele sunt foarte severe, se va apela serviciul de urgență 112. Dacă un membru al personalului/elev a ajutat pe cineva care prezintă tuse continuă sau o temperatură ridicată, nu trebuie să plece acasă in izolare, decât dacă persoana/elevul dezvoltă ulterior simptome. Persoana care a ajutat se va spăla bine pe mâini timp de 20 de secunde. Igienizarea se face cu dezinfectant avizat, după ce bolnavul a plecat, pentru a reduce riscul de a transmite infecția la alte persoane.
  • În cazul in care la triajul epidemiologic sau în contextul susținerii unei probe de examen valoarea temperaturii este mai mare de 37,3 grade Celsius si nu exista simptomatologie de tip respirator sau alte simptome de boală, cu acordul scris al aparținatorului/elevului, elevul poate susține proba de examen, în condiții de izolare (unicul elev într-un spațiu desemnat de unitatea de învățământ împreună cu un supraveghetor; ambele persoane vor purta mască de protecție facială și vor sta la o distanță de minim 5 m una față de cealaltă). In cazul refuzului susținerii probei de examen, se va urma procedura mai sus decrisă (izolare elev sub supraveghere, anuntare apartinator si dupa caz serviciul de urgență 112).
  • DOCUMENTUL INTEGRAL CU RECOMANDĂRILE INSP PENTRU REDESCHIDEREA ȘCOLILOR POATE FI CONSULTAT AICI

Ministrul Educației, Monica Anisie, declara în 27 mai că la acest moment nu vede posibilă revenirea la școală în toamnă în sălile de clasă cu peste 30 de elevi. „Este clar că trebuie să luăm măsuri să reducem numărul de copii din clasă”, declara ministrul Educației, precizând că așteaptă „analize de la epidemiologi și răspunsuri de la Ministerul Sănătății”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro