Ucraina: Soția președintelui Zelenski a fost diagnosticată cu coronavirus
HotNews.ro
Olena, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că a fost diagnosticată cu noul coronavirus dar că soțul ei și cei doi copii ai cuplului au fost testați negativ, relatează Reuters.
„Astăzi am primit un test pozitiv cu coronavirusul. Vești neașteptate ținând cont că atât eu cât și familia mea respectăm toate regulile în continuare – măști, mănuși, contact minim”, a scris prima doamnă a Ucrainei pe Twitter.
Aceasta afirmă că se simte bine, nefiind spitalizată, dar că se va izola de soțul ei și copii.
Ucraina a raportat până în prezent 29.753 de infecții cu coronavirusul, 870 de persoane pierzându-și viața din cauza COVID-19.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro