Varianta alternativă a PSD la prelungirea stării de alertă propusă de Orban. Ciolacu vrea să stabilească printr-o nouă lege ce restricții se mențin în continuare
Cu decizia anunțată de a nu vota prelungirea stării de alertă propusă de Guvernul Orban, liderul PSD, Marcel Ciolacu s-a întâlnit miercuri cu Raed Arafat, la Parlament. Ședința s-a terminat fără concluzii clare. Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro, că PSD insistă să facă un proiect de lege prin care să reglementeze eventuale restricții după finalizarea stării de alertă. De partea cealaltă, Raed Arafat a promis că Guvernul va veni cu niște propuneri clare și punctuale pentru a pleda în favoarea prelungirii stării de alertă.
Potrivit surselor citate la întâlnirea cu Arafat s-a căzut de acord pe câteva puncte:
- redeschiderea spitalelor pentru că bolnavii cronici trebuie să aibă acces la tratament
- oprirea achizițiilor directe făcute de Guvern
- cei care vin din zone cu risc epidemiologic să stea în izolare 14 zile dar să fie și testati la finalul acestei perioade
- trebuie să se păstreze purtarea măstii în spații închise și distanțarea socială
PSD nu vrea să voteze prelungirea stării de alertă propuse de Guvern, însă social democrații se gandesc la un proiect de lege în acest sens. Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro că pesediștii iau în calcul să depună în Parlament o inițiativă legislativă care să stipuleze anumite obligații ca de exemplu, purtatul măștii în spațiile închise să fie obligatoriu.
Social democrații se tem că Guvernul Orban ar putea să folosească ca armă politică refuzul lor de a prelungi starea de alertă. „Au controlul Comitetul Național pentru Situații de Urgență și ei controlează și anunță cazurile și decesele de coronavirus. Pot foarte simplu să umble la cifre și să ne anunțe că a crescut numărul infectărilor și uite Parlamentul e de vină. Trebuie să găsim o soluție legislativă”, au explicat sursele din interiorul PSD. Social democrații susțin că așteapă să vadă popunerea concretă a Guvernului pentru că aceste măsuri pot fi implementate și fără stare de alertă.
Ulterior întâlnirii cu Arafat, Ciolacu a confirmat că „juriștii partidului” lucrează la o lege privind anumite măsuri restrictive. „Există anumite elemente pe care mi le-a adus la cunoştinţă domnul Raed Arafat, trebuie să ţin seama de ele, e dovadă de responsabilitate să fac acest lucru, asta nu înseamnă că vom vota o anumită stare… Poate găsim o altă formă legislativă, este posibil şi aşa ceva. Juriştii noştri deja lucrează la acest lucru. Cu certitudine nu vom lăsa un vid legislativ şi un haos în România”, a spus el la Digi 24.
Arafat a dorit să îl convingă pe preşedintele Camerei Deputaţilor de necesitatea prelungirii stării de alertă. Întâlnirea a avut loc în biroul lui Ciolacu, la ințiativa secretarului de stat.
La întâlnirea din biroul șefului Camerei Deputaților au participat și liderii Pro România și USR, Victor Ponta și Dan Barna.
Prelungirea stării de alertă este instrumentul prin care autoritățile pot interveni în momentul unui risc, în cazul actual unul epidemiologic, prin măsuri restrictive al căror scop ar diminua consecințele. Potrivit legii, starea de alertă trebuie aprobată de Parlament. În acest moment, PSD, ALDE și Pro România au anunțat că nu vor vota pentru prelungirea stării de alertă.
După declararea stării de alertă, pe 15 mai, autoritățile au putut să mențină o serie de restricții. De exemplu, în cazul deplasărilor în între localități a fost nevoie la început pentru declarații pe proprie răspundere, eliminate ulterior. Pe aceeași bază, s-a impus portul măștii de protecție în spații închise, s-a menținut decizia ca mall-urile și restaurantele să rămână închise, evenimentele culturale, private sau competițiile să se desfășoare cu un număr redus de participanți sau fără spectatori.
Totodată, s-au putut aplica amenzi pentru încălcarea măsurilor de izolare sau de carantină. În perioada stării de alertă, unele restricții au fost ridicate gradual.
Dacă Parlamentul nu încuviințează prelungirea stării de alertă, toate restrictiile vor fi ridicate.