Pe lângă premierul Orban, și ceilalți patru miniștri care apar în fotografie au fost amendați – anunță Poliția Capitalei
Poliția Capitalei anunță că cinci membri ai Guvernului au fost amendați, după ce o fotografie distribuită online vineri seară îi surprinde, într-un birou de la Palatul Victoria, nepurtând măști de protecție sau chiar fumând.
Într-un comunicat remis sâmbătă seară, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București informează că „a aplicat, astăzi, sancțiuni contravenționale pentru cinci membri ai Executivului”.
„Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spații în care acest lucru este interzis”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
De asemenea, alte două persoane au fost sancționate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară.
A cincea persoană a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei, pentru purtarea măștii de protecție în mod necorespunzător, mai precizează Poliția Capitalei.
Amintim că o fotografie în care apar premierul Ludovic Orban și mai mulți membri ai Guvernului bând și fumând într-un birou la Guvern a fost distribuită vineri seară pe Facebook. Fotografia ar fi fost realizată cu ocazia zilei de naștere a lui Ludovic Orban, în data de 25 mai.
În poză apar premierul Ludovic Orban, care fumează, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei Virgil Popescu, ministrul de externe Bogdan Aurescu, care de asemenea fumează, și ministrul transporturilor Lucian Bode.
Niciunul dintre miniștrii surprinși în fotografie nu poartă mască de protecție pe față. Doar Raluca Turcan are masca, dar o ține trasă sub bărbie.
Sâmbătă, Guvernul a anunțat că premierul Orban a plătit două amenzi, în valoare cumulată de 3000 de lei, pentru „fumat și nepurtarea măștii în spații închise”.
Pe același subiect:
Fotografie cu Ludovic Orban sărbătorind ziua de naștere în birou, cu miniștrii, virală pe Facebook
Ce amendă riscă premierul Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său