PSD îi cere lui Iohannis să rezolve problema celor trei zile de vid legislativ după încetarea stării de urgență. Care este soluția
Social democrații îi cer președintelui Klaus Iohannis să rezolve probelma celor trei zile de vid legislativ care vor urma după încetarea stării de urgență. Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că Guvernul este vinovat pentu că nu a emis actul normativ care să reglementeze starea de alertă în timp legal, iar acum singura soluție constituțională este la președintele Klaus Iohannis.
„Există o singură soluție reală din ceea ce am aflat și noi de la specialiștii în Drept Constituțional. Este o decizie legală, constituțională și funcțională și aceasta se află doar la președintele Iohannis. Nu vrem să fim consultanţii constituţionali ai preşedintelui, dar are măsuri la dispoziţie pentru a acoperi aceste trei zile de vid legislativ. Este vorba de preungirea stării de urgență. Orice altă măsură este neacoperitoare sau ilegală. O stare de alertă dată prin hotărâre de Guvern, conform hotărârii Curţii Constituţionale, nu acoperă limitările de drepturi şi o ordonanţă de urgenţă este neconstituţională”, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.
Pe 15 mai expiră starea de urgență însă nu există în prezent un act legislativ care să mențină restricțiile pentru români specifice epidemiei de coronavirus până la intrarea în vigoare a legii privind starea de alertă. Trecerea de la starea de urgență la starea de alertă se face printr-un nou proiect de lege care de această dată trebuie aprobat în Parlament la propunerea Guvernului.
Parlamentul a adoptat miercuri legea privind starea de alertă însă aceasta intră în vigoare abia pe 18 mai, conform termenelor prevăzute de Constituție.
De precizat este că Guvernul nu poate emite o ordonanța sau o hotărâre pentru a menține restricțiile pentru că încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului.