Sari direct la conținut

Arad: O femeie de 97 de ani cu mai multe afecţiuni s-a vindecat de COVID-19 în opt zile

HotNews.ro
Coronavirus Romania, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Coronavirus Romania, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

O femeie de 97 de ani, care s-a infectat cu noul coronavirus într-un cămin de bătrâni din Arad, s-a vindecat de COVID-19 după opt zile de spitalizare şi a fost externată marţi, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au declarat că pacienta fusese tratată la Secţia Clinică Pneumologie II, alături de alte persoane provenite dintr-un cămin de bătrâni.

„Şase dintre pacienţii proveniţi de la un cămin pentru persoane vârstnice, din Arad, au fost externaţi, vindecaţi de COVID-19, după ce testele II şi III efectuate la interval de 24 de ore au ieşit negative. Printre pacienţii externaţi se numără o doamnă de 97 de ani, care a reuşit să învingă acest virus deosebit de contagios. Putem spune că vindecarea acestei paciente, care s-a internat şi cu alte afecţiuni medicale, este o reuşită excepţională din punct de vedere medical. Îi felicit pe toţi seniorii care au fost internaţi la noi, pentru optimismul de care au dat dovadă şi, totodată, mulţumesc echipei medicale, care a fost şi este alături de pacient”, a declarat dr. Dana Olar, medic-şef al Secţiei Clinice Pneumologie II.

Totodată, o fetiţă de 13 ani s-a externat marţi, fiind declarată vindecată chiar de ziua sa de naştere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro