Sari direct la conținut

DOCUMENT Ghidul pentru persoanele cu diabet în perioada pandemiei. Diabetul – una dintre cele mai frecvente comorbidități la pacienții infectați cu coronavirus

HotNews.ro
Ghidul persoanelor cu diabet, Foto: Hotnews
Ghidul persoanelor cu diabet, Foto: Hotnews

​Pentru persoanele care trăiesc cu diabet zaharat, actualul context epidemiologic determinat de pandemia cu noul coronavirus produce o stare de anxietate intensă, dincolo de diagnosticul pe care îl au deja. Drumul la farmacie, asigurarea accesului continuu la tratament, dar și la servicii medicale sunt toate aspecte esenţiale și necesare pentru un management optim al diabetului zaharat.

COVID-19 este o boală infecţioasă nouă, iar informaţiile cu privire la factorii de risc pentru o formă severă a bolii sunt limitate, pentru moment.

Următoarele categorii sunt mai vulnerabile în faţa COVID-19 și pot dezvolta forme severe ale bolii:

  • Persoanele din categoria de vârsta 65+
  • Persoanele care trăiesc cu un diagnostic de boală cronică, mai ales dacă această boală cronică nu este controlată optim, cum ar fi pacienţii care trăiesc cu diabet zaharat

Federaţia Română de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice (FRDNBM) împreună cu Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED), Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR), Asociaţia de Podiatrie, Societatea de Neuropatie Diabetică Neurodiab (Neurodiab) și Asociaţia Iniţiativa Pacientul 2.0. (Pacientul 2.0.) au pregătit un ghid în sprijinul persoanelor care trăiesc cu diabet zaharat, atât în perioada pandemiei cu noul coronavirus, cât și dincolo de aceasta.

GHIDUL PENTRU PERSOANELE CU DIABET ÎN PERIOADA EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS POATE FI CONSULTAT INTEGRAL ÎN DOCUMENTUL ATAȘAT.

Un raport publicat la data de 3 aprilie 2020 de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) a examinat comorbidităţile prezente la un grup de 7.162 persoane diagnosticate cu COVID-19 în Statele Unite în perioada 12 februarie-28 martie 2020. Pe primul loc ca frecvenţă în cohorta generală s-a situat diabetul zaharat (10,9%), urmat de bolile pulmonare cronice (9,2%) şi bolile cardiovasculare (9%).

Diabetul zaharat este cea mai frecventă comorbiditate la pacienţii care au necesitat spitalizare în secţii non-TI4 (24%) şi în secţii de TI (32%). Datele raportate din China arată că diabetul zaharat este prezent la 16,2% dintre pacienţii cu forme severe de COVID-19 şi la 26,9% dintre cei care au necesitat internare pe secţii de TI, ventilare mecanică sau care au decedat. În Italia s-a raportat o frecvenţă de 33,9% a diabetului zaharat în rândul pacienţilor decedaţi prin COVID-19. În România, până la data de 2 aprilie 2020, au fost înregistrate 114 decese din care 22,8% au fost pacienţi care au avut diabet zaharat. Aceste date trebuie interpretate în contextul prevalenţei diabetului zaharat la nivel naţional (11,6% conform studiului PREDATORR), dar arată faptul că pacienţii cu diabet zaharat prezintă un risc crescut pentru formele severe de COVID-19. Mecanismele prin care diabetul zaharat conferă un risc crescut pentru formele severe de boală sunt dependente, ca şi în cazul altor boli infecţioase, de prezenţa mai multor elemente printre care și hiperglicemiei persistente. De asemenea, prezenţa unor complicaţii cronice asociate diabetului cum sunt bolile cardiovasculare sau boala cronică de rinichi, pot contribui la creşterea riscului. Nu există în prezent recomandări specifice pentru managementul pacienţilor cu diabet zaharat în prezenţa infecţiei cu COVID-19, dar având în vedere posibilitatea unei evoluţii mai severe și nefavorabile, se vor aplica recomandările pentru tratamentul pacienţilor cu DZ spitalizaţi, inclusiv a pacienţilor în stare critică.

„Împreună suntem mai puternici! este crezul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice ce conduce toate acţiunile acesteia. Întregul personal medical ce activează în domeniul diabetului zaharat și al altor boli metabolice, alături de persoanele cu aceste afecţiuni, colaborează permanent pentru ca îngrijirea să fie optimă. În această perioadă de grele încercări, ceea ce ne conduce este solidaritatea, întrajutorarea și dorinţa de a face bine! Multă sănătate!” – Prof. Dr. Gabriela Roman, președintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice.

„Doresc să mulţumesc tuturor celor implicaţi în realizarea ghidului pentru persoanele cu diabet. Iar, dumneavoastră, persoanelor cu diabet din România, vă doresc să vă fie de un real folos, să-l citiţi chiar împreună cu familia dumneavoastră, să-l daţi mai departe să ajungă la cât mai multe persoane cu diabet. Vă doresc tuturor să treceţi cu bine de această pandemie și mai doresc să vă reamintesc celor ce nu aţi redirecţionat acel 3,5% din impozitul pe venitul din 2019, că mai puteţi face asta până în 15 mai, pentru organizaţiile care vă reprezintă interesele.” – Maria Angela Mesaros, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România.

„Pacientul 2.0 este o platformă creată cu scopul de a oferi informaţii despre sănătate, verificate medical și pe limba pacienţilor. Dacă ghidul acesta digital va ajuta oamenii să ajungă mai repede sau mai ușor la diagnostic, tratament sau sprijin în încercarea lor, este tot ce ne-am putea dori.” – Lucian Ioniţă, co-fondator Pacientul 2.0.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro