Proiect MAI: Motivele pentru care deplasările în afara localităților vor fi permise din 15 mai / Mall-urile și restaurantele rămân închise. DOCUMENT
Ministerul Afacerilor Interne propune, pentru perioada stării de alertă începând cu 15 mai, menținerea interdicției de a părăsi localitatea, însă cu câteva excepții. Astfel, românii se pot deplasa între localități pentru asistență medicală, activități recreativ-sportive, participarea la evenimente familiale și achiziția de autoturisme sau efectuarea ITP sau operațiunilor de tip service.
Restricțiile de circulație în interiorul localităților vor fi permise cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
De asemenea, parcurile vor fi redeschise pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție.
Din 15 mai, rămâne în vigoare, interdicția de organizare și desfășurare de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau orice alte întruniri în spații deschise, precum și a activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, de tratament balnear desfășurate în spații închise.
Activități permise în anumite condiții:
- Activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase în locașurile de cult, care se desfășoară fără participarea credincioșilor sau practicile și ritualurile cu caracter privat (ex. botezurile, cununiile sau înmormântările) care au loc cu participarea unui număr strict limitat de persoane -maxim 16 persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
- Activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și protecție;
- Pregătirea sportivilor de performanță în cantonamente strict supravegheate organizate în cadrul unor centre dedicate izolate față de exterior pe toată perioada pregătirii, cu testarea pentru COVID-19 la intrarea și ieșirea din cantonament, verificarea zilnică a stării de sănătate de către medicul echipei și asigurarea în cadrul centrului a întregului personal auxiliar necesar funcționării;
- Activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul muzeelor și a sălilor de expoziții, cu asigurarea materialelor de dezinfecție a mâinilor la intrarea în incintă, purtarea obligatorie a măștii, realizarea unor circuite separate de intrare, respectiv ieșire, dezinfectarea căilor de acces și a suprafețelor cu care vizitatorii pot veni în contact, cel puțin de 2 ori pe zi din care o dată la jumătatea programului și o dată la finalul acestuia;
- Activități reacreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
Mall-urile și restaurantele rămân închise
Mall-urile și restaurantele rămân închise și după 15 mai. În cazul centrelor comerciale este persmisă însă activitatea desfășurată de operatorii economici care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mască, ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă.
Potrivit proiectului MAI, în cazul restaurantelor este permisă organizarea activităților de preparare a hranei, cât și de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in“, „room-service“, livrare la client, take-away, etc.
Zborurile din și înspre țări din zona roșie rămân suspendate, la fel și transportul rutier de persoane
Rămâne în vigoare, suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre și dinspre țările din zona roșie de risc epidemiologic pe durată determinată, potrivit dispozițiilor normelor internaționale aplicabile. Se pot efectua însă zboruri cu aeronave de stat, cele de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, aterizărilor tehnice necomerciale, precum și zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), cu avizul autorităților competente din țara de destinație.
De asemenea, rămâne valabilă suspendarea transportului rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru cursele efectuate către toate 5 țările din zona ROȘIE de risc epidemiologic și din acestea către România.