Sari direct la conținut

Poșta va distribui către populație materiale informative ale UNICEF pentru prevenirea răspândirii COVID-19, mai ales în zonele fără acces la internet

HotNews.ro
Materiale informative prin Posta, Foto: Posta Romana
Materiale informative prin Posta, Foto: Posta Romana

Poștașii vor începe să distribuie către populație materiale informative pentru prevenirea răspândirii COVID-19, odată cu trimiterile poştale şi drepturile sociale, în urma încheierii unui parteneriat între UNICEF și Poșta Română. Campania se va desfăşura, pentru început, în judeţele Braşov şi Bacău şi este dedicată copiilor, părinţilor şi persoanelor care au în grijă copii. Mesajele vor putea ajunge astfel mai ales la categoriile cele mai vulnerabile care nu au acces la internet și la dispozitive mobile de comunicare, spun oficialii UNICEF.

În contextul situaţiei cauzate de virusul COVID-19, UNICEF în România dezvoltă o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor, părinţilor, tutorilor şi profesioniştilor care lucrează pentru copii. Scopul este acela de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înşişi şi pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului. Totodată, aceştia vin cu recomandări pentru părinţi cu privire la modul de a discuta situaţia actuală cu copiii lor, dar şi cu idei pentru copii cu privire la modul de petrecere a acestei vacanţe neprevăzute.

Pentru a se asigura că mesajele de prevenţie vor ajunge şi la cei mai vulnerabili copii, părinţi, bunici şi la alte persoane care au în grijă copii, UNICEF a solicitat sprijinul companiei naţionale Poşta Română pentru distribuirea gratuită a materialelor dezvoltate, în primă fază, ca test, în judeţele Bacău şi Braşov.

Astfel, prin intermediul factorilor şi agenţilor poştali, compania va distribui către populaţie, la începutul lunii mai, materialele de informare puse la dispoziţie de reprezentanţii organizaţiei. Concret, factorii poştali vor distribui, la începutul lunii mai, un total de 540.000 de flyere în fiecare judeţ, iar fiecare beneficiar va primi, odată cu trimiterile poştale sau cu drepturile sociale (pensii, alocaţii, şomaj etc.) câte un exemplar din cele trei materiale diferite.

  • „Ne bucurăm că pornim acest parteneriat pentru că astfel, mesajele noastre vor putea ajunge mai ales la categoriile cele mai vulnerabile care nu au acces la internet și la dispozitive mobile de comunicare. Poșta Română este o companie cu acoperire națională, al cărei sprijin și implicare contează mult în aceste momente”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

UNICEF este cea mai cunoscută organizaţie mondială care promovează drepturile copiilor, având o prezenţă în peste 190 de ţări şi teritorii şi cu programe operative de teren în mai mult de 150 de ţări.

Poşta Română operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire. Compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Poșta Română deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro