Sari direct la conținut

Coronavirus: O parte din Europa începe să se redeschidă luni / Care sunt țările și ce vor putea face cetățenii lor

HotNews.ro
Coronavirus: O parte din Europa începe să se redeschidă luni / Care sunt țările și ce vor putea face cetățenii lor

După câteva săptămâni de carantină, o parte din Europa se va redeschide cu precauție, primele măsuri de relaxare intrând în vigoare de luni. Sunt și țări precum Germania, Austria și Spania care au relaxat o parte din măsuri, dar nicio țară nu se va redeschide în întregime, potrivit AFP. Ce vor avea voie și ce nu cetățenii acestor țări?

Italia

În unele sectoare (construcții, automobile, lux …), lucrările au început să se reia pe 27 aprilie.

De luni, italienii vor putea să își viziteze familiile și să se întâlnească în număr limitat. Parcurile se vor redeschide, menținând totodată distanțarea socială.

Sectorul industrial, sectorul construcțiilor și comerțul cu ridicata pentru aceste sectoare vor fi deschise. Barurile și restaurantele vor avea dreptul de a vinde la domiciliu. Redeschiderea lor completă va avea loc pe 1 iunie, la fel ca cea a saloanelor de înfrumusețare sau a frizeriilor.

Pe 18 mai, toate întreprinderile de retail vor putea redeschide, precum și muzeele, cinematografele sau bibliotecile.

Școlile vor rămâne închise până în septembrie.

Călătoria va continua să fie limitată în municipalitatea de reședință și legată numai de cerințele de muncă și de sănătate.

Spania

Carantinarea extrem de strictă a țării a fost relaxată pe 26 aprilie atunci câmd s-a permis copiilor, insoțiți de un adult, de a ieși la plimbare de o oră și, începând de sâmbătă, cu autorizarea pentru cei peste 14 ani să facă sport individual sau plimbări în condiții stricte.

De luni, unele întreprinderi mici, precum frizeriile, pot primi clienți individual la programare. Barurile și restaurantele vor avea dreptul de a vinde la domiciliu.

Purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie în transportul public din ţară începând de luni, ca o primă măsură după relaxarea mai multor restricţii,.

În Insulele Baleare și Canare, majoritatea magazinelor, muzeelor ​​și teraselor, barurilor și restaurantelor li se va permite redeschiderea, dar cu capacitatea limitată, la fel ca și hotelurile care fac dovada unor condiții adecvate. În restul țării, aceste măsuri se vor aplica de pe 11 mai.

Cinematografele și teatrele se vor redeschide în mod normal două săptămâni mai târziu.

Școlile vor fi închise până în septembrie.

Până la sfârșitul izolării, spaniolii nu se vor putea deplasa în afara provinciei lor.

Germania

Majoritatea magazinelor cu mai puțin de 800 de metri pătrați s-au redeschis pe 20 aprilie.

De luni, școlile se vor redeschide treptat în unele landuri (Saarland, Saxonia-Anhalt, Bremen).

Saloanele de înfrumusețare se vor redeschide. Lăcașurile de cult, muzeele, memoriile, grădinile zoologice, zonele de joacă pot face acest lucru sau au făcut deja acest lucru.

Locurile culturale, barurile, restaurantele – cu excepția livrărilor -, locurile de joacă, terenurile de sport, rămân închise.

Adunările mari vor rămâne interzise până cel puțin 31 august. Totusi, am avut demonstrații de 1 Mai cu violențe la Berlin și în alte orașe germane sau sute de persoane au demonstrat în două oraşe împotriva izolării.

Austria

Viena a autorizat deja redeschiderea anumitor afaceri mai mici. Marile magazine alimentare, saloanele de înfrumusețare și terenurile de sport în aer liber (tenis, golf …) s-au redeschis în acest weekend.

Restricțiile de călătorie sunt ridicate, adunările publice permit până la 10 persoane, cu respectarea distanțării sociale, fapt care nu a putut împiedica proteste în capitala împotriva carantinării.

Luni, elevii din ultimul an care vor da examenul de bacalaureat vor reveni la școală într-un mediu decontaminat și cu restricții, înainte de a se deschide treptat școala pentru ceilalți elevi.

Este de așteptat ca restaurantele să se redeschidă la jumătatea lunii mai.

Mască necesară în transport și magazine.

Belgia

Companiile care nu au contact cu publicul larg se pregătesc să-și reprimească angajații de luni, iar masca va deveni obligatorie în mijloacele de transport.

Majoritatea întreprinderilor se vor redeschide începând cu 11 mai, cu condiția să respecte distanțarea socială.

Unele clase se vor redeschide pe 18 mai, cu maximum 10 elevi pe clasă.

Redeschiderea progresivă a restaurantelor se va face începând cu 8 iunie.

Portugalia

Librăriile și centrele de vânzare auto se vor redeschide luni. Comerțul local, de până la 200 m2, cu vedere la stradă, se va putea redeschide, cu mască obligatorie. Saloanele de coafură și de înfrumusețare se pot redeschide programând individual clienții cu pauze de decontaminare între servicii.

Unele servicii publice, precum centrele fiscale, se vor redeschide prin programare, cu o mască obligatorie.

În transportul public, masca este obligatorie.

Sporturile individuale în aer liber sunt permise.

Liceele, muzeele, galeriile de artă, restaurantele și cafenele se vor redeschide pe 18 mai, iar teatrele și cinematografele la 1 iunie, cu reguli de distanțare socială.

Slovenia

Redeschiderea de luni a teraselor și restaurantelor, saloanelor de înfrumusețare, muzeelor, librăriilor. Reluarea pregătirii sportive profesionale.

Mască obligatorie în locuri publice închise, transport și magazine.

Ungaria

Cu excepția Budapestei, va avea loc redeschiderea cafenelelor și a teraselor restaurantelor, plajelor și băilor publice.

Reluarea pregătirii sportive profesionale.

Mască necesară în transport și magazine.

Polonia

Guvernul a anunțat luni deschiderea de hoteluri, centre comerciale, parte a instituțiilor culturale, inclusiv biblioteci și unele muzee.

De miercuri, creșele și grădinițele se pot redeschide, însă autoritățile locale de care depind au anunțat că majoritatea dintre acestea vor rămâne închise.

Croația

Unele magazine, muzee, biblioteci, precum și transportul public s-au redeschis săptămâna trecută. Adunările religioase sunt permise încă de sâmbătă.

Luni, serviciile care implică un contact strâns cu clientul, precum saloane de înfrumusețare, pot redeschide.

Pe 11 mai, va fi rândul teraselor, barurilor și restaurantelor. Se vor admite întruniri până la 10 persoane, iar grădinițele și școlile se vor redeschide voluntar.

Serbia

Redeschiderea de luni a cafenelelor și restaurantelor cu distanțare socială, transport în comun, trenuri interurbane și autobuze pe distanțe lungi, cu purtarea obligatorie a unei măști.

Centrele comerciale se vor redeschide pe 8 mai, grădinițele pe 11 mai.

Grecia

Aproape 10% din întreprinderile închise se vor putea redeschide luni: librării, saloane de infrumusețare, magazine de electronice și articole sportive, centre de horticultura si bricolaj.

Pe 11 mai, toate celelalte magazine vor putea redeschide, cu excepția centrelor comerciale, care sunt închise până la 1 iunie.

Tări nordice

În Islanda, universitățile, muzeele și saloanele de infrumusetare se redeschid luni.

Danemarca și Norvegia

Au fost printre primele țări europene care și-au relaxat restricțiile, dar cu anumite restricții. Danezii au fost primii care s-au întors la școală pe 15 aprilie. (AFP)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro