Sari direct la conținut

Târgu Frumos: Preot şi dascăl din comunitatea lipovenilor, confirmaţi cu noul COVID-19, după moliftă

HotNews.ro
Biserica si tainele ei, Foto: AGERPRES
Biserica si tainele ei, Foto: AGERPRES

Preotul şi dascălul din comunitatea de ruși lipoveni, din oraşul Târgu Frumos, județul Iaşi, au fost duși la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, după ce au fost confirmați cu noul coronavirus. Ei au umblat cu molifta la circa 700 de persoane din comunitate.

„Au venit astă noapte (duminică – noaptea) rezultatele şi i-au luat, preotul cu dascălul, i-au dus la Iaşi. Au umblat săptămâna trecută cu molifta. Sunt din comunitatea ruşilor lipoveni”, a declarat, pentru Mediafax, Ionel Vatamanu, primarul oraşului Târgu Frumos.

În comunitatea ruşilor lipoveni din Târgu Frumos sunt aproximativ 700 de persoane, dar preotul şi dascălul nu ar fi ajuns la toate familiile săptămâna trecută.

„Este o anchetă declanşată, care urmăreşte stabilirea contacţilor şi izolarea la domiciliu precum şi testarea pentru noul coronavirus”, a explicat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.

În oraşul Târgu Frumos sunt patru persoane confirmate cu infecţia cu noul coronavirus.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro