Starea de sănătate a lui Boris Johnson „se ameliorează”: „Se poate ridica în pat, comunică”
Starea de sănătate a premierului britanic Boris Johnson, infectat cu noul coronavirus și internat de luni la terapie intensivă, într-un spital din Londra, „se ameliorează”, a anunțat miercuri seară ministrul britanic de Finanțe, în timpul conferinței zilnice de presă a guvernului, transmite AFP.
Liderul conservator e în continuare la terapie intensivă, dar situația sa „se ameliorează”, se poate „ridica în pat” și „vorbește” cu cadrele medicale, a declarat ministrul Rishi Sunak.
Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a devenit pe 27 martie primul lider al unei mari puteri care a anunţat că a fost diagnosticat pozitiv la Covid-19.
El a intrat în izolare într-un apartament al reşedinţei oficiale din Downing Street, iar vinerea trecută a anunţat că simptomele sale s-au agravat. De duminică, el a fost internat la Spitalul St. Thomas din Londra, dar, întrucât starea sa s-a deteriorat, a fost transferat într-o secție de terapie intensivă.
- Boris Johnson este „stabil din punct de vedere clinic”, afirmă purtătorul său de cuvânt
- Coronavirus: Premierul Boris Johnson continuă să lupte cu boala, la terapie intensivă
- Cine are controlul asupra butonului nuclear în absența lui Boris Johnson? / ”Nu pot comenta chestiuni de securitate națională”
- Internarea lui Boris Johnson la terapie intensivă a provocat o undă de șoc în Marea Britanie / Logodnica sa, însărcinată, spune că are simptome Covid-19
- Premierul Boris Johnson, infectat cu coronavirus, a ajuns la terapie intensivă după ce starea sa s-a înrăutățit