Sari direct la conținut

OUG pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate: Se poate vota la orice secție, indiferent de domiciliu / Dancă: Fraudele sunt excluse datorită sistemului electronic de control al votului

HotNews.ro
Ionel Danca, Foto: Guvern
Ionel Danca, Foto: Guvern

Guvernul a adoptat, marți seara, o ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, care prevede, printre altele, posibilitatea votării la orice secție, indiferent de domiciliu, dar și dublarea numărului de parlamentari în Diaspora, potrivit Mediafax.

”Ordonanța de urgență pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen a fost adoptată. Vorbim despre extinderea prevederilor care au fost benefice și s-au dovedit a fi în avantajul cetățenilor care au dorit să voteze la alegerile prezidențiale, respectiv trei zile de vot în Diaspora și posibilitatea de a vota la orice secție de votare, pentru a încuraja participarea la vot a cetățenilor români, au fost incluse. De asemenea, a fost dublat numărul parlamentarilor din Diaspora. Necesitatea adoptării e legată de faptul că în eventualitatea unei situații de organizare a alegerilor parlamentare înainte de termen există un vid legislativ care trebuia reglementat”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

El a precizat că în Constituție era prevăzut un ternem de trei luni de zile pentru organizarea alegerilor parlamentare de la dizolvarea Parlamentului, în timp ce legislația electorală prevede minim 90 de zile.

”Termenul stabilit prin OUG e de 50 de zile pentru anunțarea datei alegerilor parlamentare dupa dizolvarea Parlamentului, iar anunțul poate fi făcut în cinci zile de la dizolvarea Parlamentului. De asemenea, introduce reglementări pentru formarea birourilor electorale”, a mai spus Dancă.

El a catalogat drept ”bazaconii” criticile potrivit cărora posibilitatea de a vota la orice secție, indiferent de domiciliu, suspiciunile neavând temei datorită sistemului electronic de control al votului electronic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro