Sari direct la conținut

Revolta din Ditrău. Primarul, după întâlnirea localnicilor pe tema brutarilor din Sri Lanka: Am început cu o rugăciune să putem rezolva problema pașnic și să nu ne râdă lumea / Declarații confuze legate de cei doi muncitori

HotNews.ro
Ditrau - brutari sri-lankezi, Foto: Captura
Ditrau - brutari sri-lankezi, Foto: Captura

Participanții la ședința de la Primăria din Ditrău convocată de edil pe tema celor doi muncitori din Sri Lanka angajați la brutărie care au revoltat comuna ar fi de fapt nemulțumiți de patronul brutăriei, care nu i-a tratat așa cum trebuie și au decis să facă o petiție către acesta, susține primarul localității. Întrebat ce se va întâmpla cu cei doi singalezi, edilul a răspuns: „Soarta lor depinde de angajator, degeaba mă întrebați pe mine, eu nu am cum să vă spun”.

Aproximativ 300 de oameni s-au adunat, sâmbătă, la Casa de Cultură pentru a-și spune nemulțumirile legate de aducerea în localitate a celor doi muncitori din Sri Lanka angajați la brutărie. Întâlnirea a fost convocată de către primar.

La începutul întâlnirii, primarul Puskas Elemer s-a adresat oamenilor cu lacrimi în ochi şi i-a îndemnat să se roage, moment în care cei prezenţi, alături de preotul din sat, Biro Karoly, au rostit „Tatăl Nostru”. Preotul este cel care s-a aflat în fruntea localnicilor care s-au revoltat din cauza celor doi muncitori din Sri Lanka angajați la brutărie.

La finalul întâlnirii cu localnicii, primarul din Ditrău a spus că a început cu o rugăciune pentru ca problema să fie rezolvată pașnic: „Preotul a fost la întâlnire, am început cu o rugăciune să putem rezolva această problemă pașnic și să nu ne râdă lumea”.

Primarul localității Ditrău, Puskas Elemer, a încercat să explice la Digi 24 care au fost concluziile întâlnirii cu localnicii, susținând că nemulțumirea acestora ar fi de fapt legată de patronul brutăriei, de modul în care acesta i-a tratat pe cei din comună.

„Foarte mulți oameni din comună și-au exprimat părerile despre munca lor în brutărie, s-a văzut că problema nu este cu cei doi muncitori angajați din Sri Lanka, ci cu comportamentul patronului. Mă bucur că s-a terminat această ședință cu bunătate. Oamenii au plecat pașnic acasă. Am promis că vom face luni o petiție către brutărie, eu voi mediatiza această problemă și vom depune petiția la firmă, cu cerința de a schimba munca lor, de fapt, la brutărie. Sunt mulți oameni care s-ar întoarce, dacă s-ar schimba comportamentul șefului brutăriei”, a spus primarul Puskas Elemer la Digi 24.

Întrebat ce anume i se impută patronului, el a răspuns: „Ce a reieșit azi de la oameni a fost că nu au fost angajați ca lumea, că nu au fost plătite orele în plus, comportamentul lui a fost mai rău către ei”.

El mai susține că nu știa despre existența unor probleme între oamenii din comună și patronii brutăriei, iar conflictul de acum legat de muncitorii din Sri Lanka ar fi izbucnit pe acest fond.

Întrebat ce se va întâmpla cu cei doi singalezi, Puskas a răspuns: „Soarta lor depinde de angajator, degeaba mă întrebați pe mine, eu nu am cum să vă spun”.

Chestionat ce au cerut concret localnicii în sală și care este concluzia legată de cei doi muncitori din Sri Lanka, primarul a răspuns: „Oamenii din comună vor să fie tratați ca oamenii când sunt angajați, să fie plătiți corespunzător”.

De asemenea, întrebat care este opinia localnicilor legată de faptul că patronul brutăriei mai vrea să angajeze cinci muncitori străini, primarul a dat din nou un răspuns evaziv.

„Noi, ca primărie, excludem tot rasismul, și eu personal aș vrea să exclud tot rasismul din comună. Preotul a fost la întâlnire, am început cu o rugăciune să putem rezolva această problemă pașnic și să nu ne râdă lumea și ”, a adăugat din Ditrău.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro