Eliminarea pensiilor speciale, la votul deputaților. Guvernul își va asuma răspunderea dacă legea pică / Câți pensionari „speciali” sunt și câți bani primesc
Camera Deputaţilor urmează să dezbată marţi, în sesiune extraordinară, proiectul de lege al PNL privind abrogarea pensiilor speciale. Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, în luna decembrie anul trecut, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI.
URMĂREȘTE AICI DEZBATERILE DIN PARLAMENT
Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.
În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene.
La propunerea preşedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat şi un amendament care vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membri ai unor asociaţii de profil. Social-democratul a precizat însă că nu va susţine prevederile respective în plen. „Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca şi diriguitor al domeniului, să nu vă pun în faţă oglinda şi să vă arăt lumii cum sunteţi. Ăştia sunteţi: nu vă trebuie nici sportivi care să aibă din partea statului şi a poporului respectul cuvenit până îşi închid ochii, nu vă trebuie nici artişti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziarişti care au trăit în vremuri antice pe salarii de nimic”, a declarat el. Liberalul Dan Vîlceanu a replicat însă că Adrian Solomon trebuie să îşi asume amendamentul privind renta viageră a sportivilor şi a artiştilor, deoarece el l-a iniţiat.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în plen va fi scos acest amendament. Săptămâna aceasta el a susţinut că propunerea legislativă privind pensiile speciale este neconstituţională şi ar trebui retrimisă la comisii pentru a fi modificată, după discuţii cu cei vizaţi de modificări. „Să iasă PNL la microfon, să recunoască faptul că au făcut electoral acest proiect de lege şi eu vă garantez că în două săptămâni vom avea un proiect de lege bun. (…) Există soluţii. Dacă vor să modificăm această lege, să nu aprobăm o lege neconstituţională – ştie toată lumea că legea care este propusă de PNL este neconstituţională, să vină frumos la microfon, să ceară retrimiterea la comisii şi în două săptămâni să venim cu o lege, după ce am avut discuţiile cu toate categoriile. Nu poţi să spui că pensiile de serviciu ale militarilor sunt pensii speciale, nu poţi să faci un atac la baza statului român. Vrem supremaţia legii. Nu poţi fără independenţa judecătorilor şi a procurorilor”, a precizat liderul PSD.
Dacă legea pică, Guvernul își asumă răspunderea
Guvernul își va asuma răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale, dacă proiectul PNL nu va fi adoptat marți în plenul Camerei Deputaților, a declarat, luni, deputatul Robert Sighiartău.
„Sper ca mâine să fie ziua victoriei și ziua decisivă în care vom elimină pensiile speciale așa cum am declarat și susținut noi, pentru că este proiectul PNL. Nu cred că va fi retrimis la comisie, depinde ce va face PSD-ul, oricum dacă mâine va fi retrimis la comisie, noi vom venii cu asumare privind eliminarea pensiilor speciale. Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult este să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, să nu mai fie acuzați parlamentarii că au privilegii, mai ales că majoritatea dintre ei nu prea muncesc.”, a declarat Robert Sighartău, pentru Mediafax.
Câte pensii de serviciu sunt în România
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
- Procurori și judecători – 3.878. Pensie medie – 18.716 lei
- Personal diplomatic și consular – 840. Pensia medie – 5.538 lei
- Funcţionari publici parlamentari – 792. Pensia medie – 4.547 lei
- Personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă – 1.440. Pensia medie – 10.891 lei.
- Personal Curtea de Conturi – 609. Pensia medie – 7.800 lei.
- Personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor – 1.800. Pensia medie – 4.439 lei.
Anul trecut erat în România 178.168 de beneficiari de pensii militare, din care 29.584 încasau peste 6.000 de lei pe lună, 8.929 peste 10.000 de lei, 147 peste 20.000 de lei, iar 5 peste 25.000 de lei.
Pensiile militare se plătesc din bugetele MAI, MApN și SRI.
Anul trecut, pentru plata pensiilor speciale s-au alocat circa 9 miliarde de lei.
Surse: Agerpres, Mediafax, HotNews.ro