Termenul dat de premier pentru începerea efectivă a lucrărilor la Autostrada Moldovei
Termenul dat de premierul Ludovic Orban pentru începerea efectivă a lucrărilor la Autostrada Moldovei este de aproximativ 2 ani, după realizarea studiilor de fezabilitate, obținerea avizelor de mediu și lansarea licitației pentru proiectare.
În discursul susținut în Piața Unirii din Iași, Orban a spus că obiectivul Guvernului este ca proiectul să fie finanțat din bani europeni și că informațiile potrivit cărora Executivul nu are în vedere finanțarea europeană sunt fake news.
Ulterior, întrebat de jurnaliști care este adevărul legat de finanțarea Autostrăzii Moldovei din fonduri UE, Ludovic Orban a susținut că există mai mulți pași ca să se întâmple acest lucru: „Ca să intre pe finanțare, trebuie adoptat bugetul Uniunii Europene, trebuie să se semneze acordul de partereiat România – Comisia Europeană privind împărțirea banilor pe axe și abia apoi se poate ști daca e finanțat. Din punctul nostru de vedere, noi vom negocia, reprezintă clar una dintre prioritățile noastre”.
Întrebat de jurnaliști despre un termen pentru realizarea autostrăzii A8, el a spus că un termen realist pentru emiterea ordinului de execuție a lucrărilor este de aproximativ 2 ani, după realizarea studiilor de fezabilitate, obținerea avizului de mediu și lansarea licitației pentru proiectare.
„Am moștenit acest proiect de autostradă. Era introdus, alături de alte 22, să fie realizat de Comisia de Prognoză, care nu are nicio competență. Marți adoptăm ordonanța de urgență care va readuce în competența ministerelor de linie toate proiectele care erau la Comisia de Strategie și Prognoză. În ceea ce privește autostrada Unirii, proiectul va reveni în competența Ministerului Transporturilor, prin CNAIR. Prin ordonanța de urgență vom încheia SF-ul cu PPP-ul (parteneriatul public privat) pe care l-au lansat pe piață vechile guvernări și vom lua o decizie rapidă cu privire la finanțare”, a spus Orban.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au promis în fața mulțimii adunate la Iași pentru a celebra Unirea Principatelor Române că autostrada A8 va fi realizată. Iohannis a transmis „un semnal ferm către guvernanți: românii și România au nevoie de Autostrada Unirii”, iar Orban a spus că obiectivul Guvernului este ca autostrada să fie făcută din bani europeni, chiar dacă pe piață circulă tot felul de fake news-uri.
Atât premierul, cât și președintele au fost aplaudați, dar și huiduiți în timpul discursurilor susținute în fața celor câteva mii de ieșeni adunați în Piața Unirii, la manifestările de Ziua Principatelor Române. Din mulțime s-a scandat „Vrem autostradă” și „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”.