Barna spune că susține principiul vaccinării obligatorii. Despre proiectul PSD: Vedem care este stadiul proiectului de lege și vom decide în consecinţă
Președintele USR, Dan Barna, a declarat joi că susține principiul vaccinării obligatorii, subliniind că vaccinarea este un drept la viață al copiilor, iar tema s-a activat pe fondul coronavirusului. În ceea ce privește proiectul PSD, Barna a spus că ”o să vedem dacă sunt necesare diverse circumstanţieri” și după ”ce vedem care este stadiul proiectului de lege, vom decide în consecinţă”.
„Principiul în sine (al vaccinării obligatorii – n.r.) este unul corect, pe care îl susţin, o să vedem dacă sunt necesare diverse circumstanţieri, dar principiul de fond este acesta – vaccinarea cred că este un drept la viaţă al copiilor şi asta e dincolo de eventuale considerente pe care le are un părinte sau altul. Ceea ce este deja confirmat şi dovedit medical e cazul să folosim, trebuie să ieşim din logica unor principii de Ev mediu în care ne protejează Sfântul Spirit. E foarte bună şi componenta de credinţă, dar partea medicală trebuie să o folosim acolo unde ea este în momentul de faţă”, a spus Barna la Palatul Parlamentului întrebat dacă ar fi de acord cu vaccinarea obligatorie, potrivit Agerpres.
El a adăugat că o să verifice stadiul în care se află proiectul de lege privind vaccinarea, un proiect despre care PSD a menţionat că vrea să fie adoptat în sesiunea parlamentară ordinară care începe în februarie.
„O să vedem care este stadiul proiectului. E clar că tema s-a activat acum în contextul ştirilor alarmante care vin din Asia. E evident o temă importantă. Vaccinarea este în momentul de faţă soluţia pe care medicina modernă şi civilizată o are pentru a ne proteja de multe dintre afecţiunile majore care există. Este o temă pe care o susţin şi pe care o susţinem. După ce vedem care este stadiul proiectului de lege, vom decide în consecinţă”, a afirmat acesta.
Preşedintele USR participă joi seară la recepţia de Anul Nou organizată de Camera de Comerţ Româno-Germană. Evenimentul are loc la Palatul Parlamentului iar la el este prezent şi premierul Ludovic Orban.