S-a deschis lupta pentru șefia Senatului. PSD are cele mai multe voturi. Ce senatori își doresc funcția
În urma deciziei Curții Constituționale, Teodor Meleșcanu trebuie să se retragă din funcția de președinte al Senatului fie printr-o demisie, fie prin o hotărâre a senatorilor de aplicare a deciziei. În prezent, social-democrații dețin cele mai multe voturi în Senat, mai exact 69, care echivalează și cu jumătate plus unu din numărul senatorilor.
Conform regulamentului intern, fiecare grup poate să susțină un singur candidat. Astfel, grupurile parlamentare fac câte o propunere pentru șefia Senatului, iar senatorul care întrunește jumătate plus unu din numărul de mandate, adică 69 de voturi, va fi validat în funcție.
Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că doritori pentru funcția de președinte al Camerei Senatului sunt senatorii: Șerban Nicolae, Titus Corlățean, Robert Cazanciuc, Liviu Pop și Ecaterina Andronescu. „În partid nu s-a discutat încă, dar doritori sunt mulți. Cel mai probabil, se va discuta întâi în conducere și se va agrea o nominalizare în consens și cu grupul PSD din Senat”, au explicat sursele HotNews.ro.
De partea cealaltă, liberalii ar propune-o pe Alina Gorghiu pentru șefia Senatului.
UPDATE Premierul Ludovic Orban a anunțat că PNL o propune pe Alina Gorghiu să preia președinția Senatului în locul lui Teodor Meleșcanu. „Cu siguranță, candidatul pentru președintia Senatului, votat și în biroul național, este Alina Gorghiu”, a declarat Ludovic Orban.
Reamintim că judecătorii CCR au decis, miercuri, că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului nu a respectat regulamentul și este neconstituțională. După mai bine de patru lui de la sesizarea depusă de parlamentarii ALDE, PNL, PMP, UDMR judecătorii CCR au luat o decizie.
Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a declarat miercuri, pentru HotNews.ro că așteaptă să vadă decizia oficială și motivarea Curții Constituționale. Meleșcanu a mai spus că se va conforma hotărârii luate de judecătorii CCR și că, cel mai probabil, va demisiona.