Sari direct la conținut

Kelemen: Sunt șanse foarte bune să existe încă șapte-opt voturi astfel încât să treacă moțiunea de cenzură

HotNews.ro
Kelemen Hunor in studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews
Kelemen Hunor in studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews

Partidele care doresc într-adevăr alegeri parlamentare anticipate ar trebui să susțină moțiunea de cenzură, declară la RFI președintele UDMR, Kelemen Hunor. El mai spune că sunt șanse bune să existe 7-8 voturi în plus astfel încât guvernul să fie demis și să fie declanșată procedura pentru anticipate.

Formațiunea maghiară va sprijini demersul PSD, după ce Cabinetul Orban își va asuma răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi.

”Eu în acest moment pot să garantez voturile noastre, despre alte voturi nu pot vorbi, dar eu cred că sunt șanse foarte bune să existe încă șapte-opt voturi, ca să avem 233 de voturi și atunci sigur, deschidem procedura constituțională spre anticipate”, a declarat el.

Liderul UDMR mai spune că ”cei care nu sunt de acord nici cu forma, nici cu fondul intervenției Guvernului cu mai puțin de șase luni înainte de alegerea primarilor, alegerile locale, sunt obligați să susțină o moțiune de cenzură, fiindcă nu există altă posibilitate de a bloca intrarea în vigoare a acestui proiect de lege”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro