Sari direct la conținut

Netflix ar fi plătit o sumă uriașă pentru filmul momentului în streaming, criticat însă dintr-un motiv mai puțin obișnuit

HotNews.ro
Ethan Hawke si Julia Roberts in „Leave the World Behind”, Foto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia
Ethan Hawke si Julia Roberts in „Leave the World Behind”, Foto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

„Leave the World Behind”, un film pentru care Netflix ar fi plătit o sumă uriașă pentru dreptul de a-l ecraniza, a devenit rapid cel mai vizionat lungmetraj al platformei de streaming, însă el e și ținta unor critici mai puțin obișnuite din partea spectatorilor.

Lungmetrajul de tip thriller cu o poveste postapocaliptică și o distribuție care îi numără printre actorii săi pe Ethan Hawke, Julia Roberts, Mahershala Ali, Myha’la și Kevin Bacon se bazează pe romanul cu același nume al scriitorului american naturalizat Rumaan Alam.

Site-ul de specialitate Deadline nota încă din iulie 2020, când Netflix a cumpărat drepturile de ecranizare a romanului, că directorii companiei americane de streaming au fost de acord să plătească o sumă de 7 cifre pentru a-l adapta, câștigând astfel un veritabil război al licitațiilor în care au concurat cel puțin 10 rivali și în care, pe lângă Netflix, pe ultima sută de metri au rămas în cursă Apple și MGM.

Deși în suma respectivă a intrat și un angajament financiar al Netflix privind bugetul pe care îl va aloca filmului, suma rămâne impresionantă când ținem cont că platforma de streaming și-a adjudecat drepturile de adaptare a romanului în luna iulie, înainte ca el să apară în librării în octombrie.

Decizia a fost însă una inspirată, cartea lui Rumaan Alam devenind imediat un „bestseller”, potrivit The New York Times, și a fost una dintre finalistele la premiul National Book Award din Statele Unite, deși în cele din urmă premiul de la categoria ficțiune a fost adjudecat de romanul Interior Chinatown al scriitorului american Charles Yu.

Revista Variety nota un an mai târziu că doar onorariul Juliei Roberts pentru Leave the World Behind se ridică la 25 de milioane de dolari, însă trebuie precizat că sumele vehiculate se bazează pe sursele publicațiilor de specialitate din industria cinematografică, nu cifre oficiale ale Netflix.

Acest lucru se datorează faptului că Netflix nu face publice (aproape) niciodată bugetele pentru filmele și serialele sale, și cu atât mai puțin detalii atât de specifice precum cât plătește fiecărui actor în parte.

Despre ce este „Leave the World Behind”, filmul momentului pe Netflix

Regizat de cineastul american Sam Esmail (cunoscut pentru serialul Mr. Robot), filmul se învârte în jurul lui Amanda (Roberts) și a soțul ei, Clay (Hawke), care închiriază o casă luxoasă pentru a petrece un weekend alături de copiii lor, Archie (Charlie Evans) și Rose (Farrah Mackenzie).

„Vacanța lor este în curând dată peste cap, când doi străini – G.H. (Mahershala Ali) și fiica lui, Ruth (Myha’la), sosesc în miez de noapte cu vești despre un misterios atac cibernetic și caută refugiu în casa care, susțin ei, ar fi a lor. Cele două familii înfruntă un dezastru iminent, care devine din ce în ce mai terifiant cu fiecare secundă, forțând pe toată lumea să își accepte locul într-o lume aflată în colaps”, notează descrierea oficială a Netflix pentru film.

Deși compania americană a plătit o sumă impresionantă pentru drepturile de adaptare a cărții, regizorul Sam Esmail și-a luat mai multe libertăți creative în ceea ce privește transpunerea sa pe ecran, cea mai notabilă dintre acestea fiind că în lungmetraj Ruth este fiica lui G.H. și nu soția sa, ca în roman, după cum notează și revista People.

Cu toate acestea, Leave the World Behind a devenit imediat după lansarea sa pe 8 decembrie cel mai vizionat lungmetraj al platformei americane de streaming, ocupând în prezent prima poziție în clasament în nu mai puțin de 85 de piețe ale Netflix, inclusiv România, toate țările europene și piața internă din Statele Unite, potrivit site-ului de specialitate FlixPatrol, care monitorizează în timp real popularitatea filmelor și serialelor lansate în streaming.

Cât de mare este succesul vom putea vedea însă abia peste câteva zile, când Netflix va publica datele oficiale privind orele de vizionare ale producțiilor sale pentru perioada 3-10 decembrie.

Unii spectatori cred că lungmetrajul Netflix durează prea mult

În pofida urcării rapide în clasamentul celor mai vizionate filme ale Netflix, Leave the World Behind a fost criticat de unii utilizatori ai rețelelor de socializare din cauza duratei sale, după cum a remarcat și The Independent.

Leave the World Behind este o debandadă de film ciudat, adesea amuzant, și în cele din urmă cinic. Filmul durează o perioadă de timp îngrozitor de lungă pentru a ajunge la subiect și când o face, ideea este caricatural de pesimistă și nesatisfăcătoare din punct de vedere al firului narativ”, a notat pe X, fosta Twitter, un utilizator citat de ziarul britanic.

„Mă uit la Leave the World Behind. Uite de ce asta este o greșeală. Vreau să mă uit și la alte lucruri și acest film durează aproape două ore și jumătate”, s-a plâns un altul.

Leave the World Behind nu a fost rău dar e al naibii de sigur că el nu avea nevoie să dureze aproape 2,5 ore. Majoritatea filmelor nu au nevoie să treacă de o oră și 50 de minute”, a argumentat un alt internaut pe platforma social media cumpărată de Elon Musk anul trecut.

Unii au remarcat de asemenea că durata filmului este cu atât mai nejustificată încât el se termină foarte subit. Cu toate acestea, finalul său este chiar mai elaborat decât cel al romanului lui Rumaan Alam, care a lăsat explicația pentru evenimentele din carte la latitudinea cititorului.

„Într-un mediu literar poți fi mai abstract deoarece, atunci când citești ceva, imaginația este la latitudinea ta. Este mai de așteptat [ca o carte] să fie deschisă interpretării. Însă într-un film publicul trebuie ținut puțin mai mult de mână când vine vorba de răspunsuri”, a declarat regizorul Sam Esmail într-un interviu acordat site-ului specializat în divertisment vulture.com.

„Însă în același timp nu am vrut să mă încătușez și am dorit să ilustrez tonul din finalul cărții – care este un semn de întrebare. Este menit să provoace o conversație, nu este menit să încheie totul (…) Dar am vrut să ofer puțin mai mult [spectatorilor] fiindcă cred că în mediul cinematografic poți exagera cu abstractul”, a adăugat el.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro