Kovesi cere despăgubiri după ce avionul cu care a venit din Belgia a avut peste 20 de ore întârziere: Am stat în aeroport de ieri de la ora 14.00 până astăzi la ora 11.00
Procurorul șef european Laura Codruța Kovesi a depus o plângere la Wizz Air pentru a primi despăgubiri după ce zborul din Belgia spre Cluj-Napoca a avut o întârziere de peste 20 de ore. Ea a povestit cum cei 181 de pasageri, între care copii și oameni bolnavi, au stat în aeroport peste 20 de ore, timp în care nu au avut nicio informație din partea companiei aeriene.
Laura Codruța Kovesi a povestit, vineri după-amiază, pe Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, unde a sosit de la Liege, că a stat în aeroport de joi de la ora 14.00, iar cei 181 de pasageri nu au știut niciun moment dacă vor mai pleca sau nu.
„Bine că am ajuns acasă. Am stat peste 20 de ore. Am fost în aeroport de ieri de la ora 14.00. După ce au făcut check-in-ul ne-au anunțat că avionul are 3 ore întârziere, apoi au anunțat altă întârziere de două ore și jumătate. Pe la ora 22.00 ne-au anunțat că trebuie să ne mutăm într-un alt aeroport și am fost mutati la Liege. Din nou check-in, din nou control bagaje. Ne-au dus într-un terminal mai izolat și ne-au spus că s-a anulat zborul. Asta în jurul orei 2.00 noaptea”, a afirmat Kovesi.
Întrebată dacă va cere despăgubiri, fostul procuror-șef al DNA a răspuns: „Am depus deja o plângere. Aștept să văd reacția companiei privind sesizarea pe care am depus-o”.
Ea a mai spus că între cei 181 de pasageri erau familii cu bebeluși care au rămas fără lapte, oameni bolnavi, o persoană fiind în cârje, de exemplu, iar în tot acest timp compania nu a transmis nicio informație și nici nu a putut fi contactată. Vineri dimineață, s-au implicat reprezentanții Consulatului României pentru a acorda asistență și au sunat la aeroport și la poliție. În cele din urmă, aeronava a plecat vineri la ora 11.00.