Sari direct la conținut

Dâmbovița: Pedeapsa unui bărbat care și-a violat fiica imobilizată în scaun cu rotile a fost redusă cu doi ani

HotNews.ro
Dâmbovița: Pedeapsa unui bărbat care și-a violat fiica imobilizată în scaun cu rotile a fost redusă cu doi ani

Pedeapsa unui bărbat din Dâmbovița care și-a violat fiica de 13 ani, imobilizată în scaun cu rotile și care ulterior a și născut, a fost redusă de la 8 la 6 ani de închisoare. Decizia definitivă a fost luată de Curtea de Apel Ploiești, relatează Mediafax.

Curtea de Apel Ploiești a admis apelul făcut de bărbat, aflat acum în Penitenciarul Mărgineni, și i-a redus pedeapsa cu închisoare de la 8 la 6 ani. Decizia instanței ploieșteană este definitivă.

Judecătoria Târgoviște decisese ca bărbatul să primească o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru viol. Acesta era acuzat că, în perioada iunie-octombrie 2018, și-a violat de trei ori fiica, fata având atunci 13 ani.

Bărbatul a profitat de imposibilitatea copilei de a se apăra, întrucât aceasta e imobilizată la pat.

Cazul a ajuns în atenţia anchetatorilor în luna februarie, când fata a născut la Maternitatea din Târgovişte.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că proaspăta mamă este imobilizată în scaun cu rotile şi are deficienţe psihice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro