Sari direct la conținut

Soluția lui Băsescu pentru urgența din Educație: Până când iniţiativa „România Educată” se va materializa, la îndemână ar fi abrogarea celor 38 de legi şi 26 OUG-uri prin care a fost mutilată Legea Educaţiei

HotNews.ro
Soluția lui Băsescu pentru urgența din Educație: Până când iniţiativa „România Educată” se va materializa, la îndemână ar fi abrogarea celor 38 de legi şi 26 OUG-uri prin care a fost mutilată Legea Educaţiei

​Fostul președinte Traian Băsescu îi face responsabili pe PSD-iști pentru „mutilarea” legii Educației și propune abrogarea celor 28 de legi și 26 de ordonanțe de urgență prin care actul normativ a fost modificat din 2011 și până acum.

„Pentru a răspunde unei urgenţe naţionale, până când iniţiativa „România Educată” a preşedintelui Iohannis se va materializa în acţiune legislativă, cred că o soluţie la îndemână ar fi abrogarea celor 38 de legi şi 26 ordonanţe de urgenţă prin care a fost mutilată Legea Educaţiei Naţionale, astfel ca anul şcolar 2020 – 2021 să înceapă sub autoritatea unei legi care garantează României o naţiune educată şi pregătită să facă faţă viitorului, un viitor al erei digitale şi al calificărilor înalte”, a scris Băsescu pe Facebook.

Fostul șef al statului susține că Legea 1/2011, pentru care Guvernul Boc și-a asumat răspunderea, genera o răsturnare a sistemului, punând în centrul sistemului elevul și nu interesele cadrelor didactice.

„Ecaterina Andronescu şi PSD-ul sunt responsabilii principali pentru sacrificarea viitorului acestei ţări, dar încă mai au două milioane de votanţi, cei mai mulţi „analfabeţi funcţionali” fie ei şi cu patalama de doctori obţinută la Academia de Poliţie, la Academia de Informaţii sau cu diplome obţinute prin obscure universităţi private”, a mai scris Băsescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro