Sari direct la conținut

Puloverele de Crăciun sunt o sursă de plastic care contribuie la poluarea oceanelor lumii

HotNews.ro
Pulover de Craciun, Foto: Flickr
Pulover de Craciun, Foto: Flickr

Majoritatea puloverelor de Crăciun reprezintă o sursă de plastic care afectează mediul înconjurător și iau parte la poluarea oceanelor lumii, conform organizației Hubbub, organizație care militează pentru protejarea mediului înconjurător, potrivit CNN.

Organizația din Marea Britanie, Hubbub, a constatat că 95% dintre cele 108 pulovere analizate au fost realizate din plastic sau din materiale plastice.

Acrilicul este cea mai întâlnită fibră de plastic din care sunt confecționate puloverele de Crăciun.

Hubbub estimează că numai în Marea Britanie consumatorii vor achiziționa 12 milioane de pulovere festive, chiar dacă dețin undeva la 65 de milioane. De asemenea, două din cinci articole de îmbrăcăminte de Crăciun vor fi purtate doar pe perioada vacanței.

Sarah Divall, coordonatoarea proiectului de cercetare al Hubbub a declarat: „Moda rapidă este o amenințare majoră pentru natură, iar hanoracele de Crăciun ridică mari probleme pentru că multe dintre ele conțin plastic.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro