Sari direct la conținut

FOTO Un artist italian a lipit trei banane cu bandă adezivă la o expoziție. Două s-au vândut cu 120.000 de dolari bucata, a treia costă mai mult

HotNews.ro
FOTO Un artist italian a lipit trei banane cu bandă adezivă la o expoziție. Două s-au vândut cu 120.000 de dolari bucata, a treia costă mai mult

O banană lipită cu bandă adezivă pe un perete a fost vândută în această săptămână pentru suma de 120.000 de dolari la târgul de artă Art Basel din Miami Beach, potrivit site-ului specializat în piaţa de artă Artnet, care a precizat că două dintre cele trei exponate s-au vândut deja, ultima fiind disponibilă la preţul de 150.000 de dolari, informează joi CNN, preluat de Agerpres.

Lucrarea, care îi aparţine lui Maurizio Cattelan, a fost prezentată de Galeria de Artă contemporană Perrotin, înfiinţată la Paris, care colaborează de mult timp cu artistul italian.

Aceasta este prima contribuţie a artistului Maurizio Cattelan la un târg de artă în 15 ani, a precizat galeria.

Denumită ”Comedian”, opera de artă este o banană cumpărată de la un magazin alimentar din Miami care a fost lipită de un perete cu bandă adezivă. Au existat trei exponate de acest fel, a precizat galeria, toate fiind puse în vânzare.

Potenţialii cumpărători nu au primit instrucţiuni clare despre ce ar trebui să facă dacă bananele încep să se strice.

View this post on Instagram

The talk of the town in Miami right now is Maurizio Cattelan’s “Comedian,” a banana \uD83C\uDF4C duct taped to the wall. Two have already sold for $120,000 at Perrotin \uD83D\uDE09 read more, including about the banana my husband, @nnddmmyy, hung on his dorm wall for two years, on Artnet News, link in bio @artnet @galerieperrotin @mauriziocattelan @artbasel #art #conceptualart #banana #sculpture #artbasel #artbaselmiamibeach #artbaselmiami #artfair #artgallery #artwork #whatisart #isthisart #miami #miamibeach #florida #miamiflorida #mauriziocattelan #perrotin #galerieperrotin #artist #bananapeel #ducttape #artnetnews #artcollector #vippreview #artjournalism #artjournalist #openingday #artgallery #gallery #artworld

A post shared by Sarah Cascone (@sarahecascone) on Dec 4, 2019 at 3:45pm PST

Artistul italian Maurizio Cattelan este cunoscut pentru sculpturile sale mai puţin obişnuite.

Una dintre lucrările sale de artă – un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de circa 6 milioane de dolari – a ţinut prima pagină a ziarelor în septembrie, când a fost smuls dintr-un perete şi furat din Palatul Bleinheim din Anglia unde era expus.

În urmă cu aproape 7 ani, o statuie realizată de Cattelan, reprezentându-l pe Adolf Hitler, a fost amplasată în curtea unui muzeu de artă din fostul ghetou din Varsovia, stârnind critici din partea comunității evreiești din țară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro