Situație bizară la Spitalul Județean din Craiova: Managerul, demis și apoi repus în funcție după ce a susținut că în numele său a fost depusă o falsă cerere de demisie
Directorul Spitalului Judeţean din Craiova, Eugen Georgescu, a fost demis din funcţie de către ministrul Sănătăţii ca urmare a unei cereri de demisie despre care medicul spune că este falsă, motiv pentru care a depus plângere la Parchet, iar ulterior a fost numit director interimar.
„La data de 15 noiembrie, managerul unui spital din Craiova a sesizat faptul că, în cursul zilei respective, pe faxul unităţii medicale a primit un ordin, prin care i se comunica faptul că i-a încetat contractul de management, ca urmare a unei cereri de demisie, întocmită însă în fals, în numele său. În cauză, poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi uz de fals, urmând ca, la finalizarea acestora, dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a informat, vineri, biroul de presă al IPJ Dolj.
Medicul Eugen Georgescu a declarat, pentru Agerpres, că în acest moment este director interimar al spitalului.
- Dezastru la Spitalul Județean din Craiova: Secția de Terapie Intensivă, invadată de „germeni peste limita admisă” – Stafilococ auriu, Piocianic și Acinetobacter, iar instrumentarul nu era dezinfectat
Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Craiova, unde ajung, practic, pacienții aflați în starea cea mai gravă, este invadată de „germeni peste limita admisă”, precum Stafilococ auriu, Piocianic și Acinetobacter, trei dintre cele mai periculoase bacterii spitalicești. În plus, în secție există „deficiențe în ceea ce privește dezinfecția”, iar „instrumentarul termosensibil nu era supus operațiunilor de dezinfecție de nivel înalt în spațiu autorizat” – sunt concluziile unui control efectuat anul trecut de Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Raportul a fost pus la dispoziția HotNews.ro de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, care a avut pe masă, la finalul anului trecut, concluziile controlului, nu le-a făcut niciodată publice, scria, la începutul acestei săptămâni, HotNews.ro. Spitalul Județean de Urgență din Craiova se află în subordinea Ministerului Sănătății.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat recent, pe pagina sa de Facebook, imagini dezastruoase din spital:
Ce a găsit Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Județean din Craiova (raport din decembrie 2018):
- 1. Secția ATI (Anestezie-Terapie Intensivă):
Secția clinică ATI nu îndeplinește toate cerințele legale în ceea ce privește organizarea spațial – funcțională, lipsesc multe din componentele unui serviciu ATI, nu se respectă aria utilă minimă/pat, nu există rezerve de izolare caracteristice cu 1-2 paturi şi grup sanitar propriu pentru pacienţi colonizaţi/infectaţi cu bacterii MDR, respectarea circuitelor septic-aseptic, există deficiențe în ceea ce privește dezinfecția de nivel înalt, respectarea condițiilor de sterilitate a materialelor/dispozitivelor sterile.
Organizarea deficitară la nivelul secției clinice ATI creează mari probleme în izolarea și tratarea pacienților cu boli infecto-contagioase, precum și a procedurilor de dezinfecție periodică a tuturor spațiilor, existând riscul apariției de infecții asociate actului medical.
Nu există evidențe de procesare prin dezinfecție și sterilizare pentru blocul valvă-expir, care este încadrat ca și dispozitiv critic, conform prevederilor din normele sanitare în vigoare și are recomandare de procesare prin dezinfecție și sterilizare, inclusiv și în recomandările producătorului.
În procesul-verbal întocmit în data de 9.11.2018, au fost aduse la cunoștința medicului șef secție clinică ATI, rezultatele la un număr de 21 de hemoculturi recoltate în luna octombrie 2018, 9 nedezvoltate, 6 suprainfectate și 6 pozitive cu germeni patogeni, respectiv Enteroccocus faecalis, Klebsiella, Escherichia Coli, Staphilococus haemolyticus, Acinetobacter baumani. Totodată în acest proces-verbal sunt prezentate rezultatele controlului microbiologic în secție din data de 02.11.2018, acestea relevând o contaminare a mediului din secție cu un număr de germeni peste limita admisă, prezența de Staphylococcus aureus și bacterii gram-negativ în probele de salubritate recoltate de la nivelul unor saloane precum și de la nivelul oficiului alimentar, probe de sterilitate neconforme recoltate din materialul steril, probe neconforme din apa sterilă cu prezența de bacil Piocianic, probe neconforme din lichidul barbotor, cu identificarea de bacil Piocianic, prezența de germeni hemolitici în aeromicrofloră.
Instrumentarul termosensibil (barbotoare, aspiratoare, lame de laringoscop) nu era supus operațiunilor de dezinfecție de nivel înalt în spațiu autorizat, ci în saloane, existând riscul de contaminare microbiologică în cadrul secției. Acest instrumentar, după dezinfecția de nivel înalt, este depozitat necorespunzător, în pungi sau truse, numite de urgență, care conțin și alte materiale: feșe, medicamente, mâner laringoscop, etc.
În prezența Corpului de Control de la Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Dolj a aplicat sancțiuni contravenționale principale în valoare totală de 42.300 lei unității sanitare, personalului medical, mediu-sanitar și auxiliar, pentru problemele de pe secția ATI.
S-a dispus și cercetarea disciplinară a persoanelor responsabile în ceea ce privește deficiențele constatate de către comisia de control MS pe linia igienico-sanitară, sterilizare, deșeuri, aplicare proceduri operaționale.
- 2. Secția Pediatrie
În secţiile clinice Pediatrie I şi II se efectuau simultan atât lucrări de reabilitare cât şi activitate medicală. Având în vedere gravitatea situaţiei, echipa de control a dispus la momentul respectiv, prelevarea de probe de sanitaţie (aero-micro-flora şi suprafeţe) în vederea determinării încărcăturii microbiene. S-a impus (în timpul controlului) conducerii SCJU Craiova sistarea lucrărilor de reabilitare şi relocarea pacienţilor în spaţii conforme din punct de vedere igienico-sanitar.
- Alte probleme
Plata de către unitatea sanitară a concediilor de odihnă la persoanele angajate cu ½ de normă, având funcția de bază la UMF, s-a efectuat cu încălcarea legislației în vigoare, ceea ce creează în mod constant un prejudiciu financiar unității sanitare.
La ultimul control s-a constatat o lipsă de interes a autorității contractante în soluționarea problemelor identificate de comisiile de control prin cele două rapoarte de control.
În legătură cu medicamentele oncologice, se remarcă o lipsă de comunicare între departamentele implicate: coordonatori PN, Biroul Achiziții, Farmacie. Se pierde din vedere scopul principal: asigurarea tratamentului fără întârzieri pentru pacienții cu afecțiuni incluse în PN oncologie, inclusiv prin simplificarea circuitului intern al documentelor.
Bugetele alocate pentru programul național oncologie sunt insuficiente, astfel, în anul 2018 s-au alocat 1.059.779,68 lei (mai puțin cu 500.000 lei față de 2017), iar în anul 2019 coordonatorul PN a solicitat suma de 2.000.000 lei (buget minim) iar sumele alocate au fost pentru perioada ianuarie-iunie 2019: 767.511,49 lei.
- Reacția Spitalului: Suntem în proces de reabilitare
Conducerea Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) Craiova susţine că deșeurile filmate de deputatul Emanuel Ungureanu sunt depozitate temporar în curtea instituției și că acestea au rezultat în timpul lucrărilor de reabilitare a unității medicale.
„Deşeurile rezultate din dezmembrarea/dezasamblarea echipamentelor casate, precum şi elementele de mobilier înlocuite cu ocazia reabilitării şi modernizării secţiilor spitalului sunt depozitate temporar în curtea spitalului. În baza HG 841/1995 Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Craiova a organizat licitaţie publică pentru valorificarea acestor deşeuri. Licitaţia a fost adjudecată de o firmă, dar contractul cu aceasta nu a putut fi semnat de către spital deoarece s-a constatat că aceasta a prezentat o declaraţie pe propria răspundere ce s-a dovedit a fi falsă, cu privire la absenţa datoriilor la bugetul de stat. Ca urmare s-a anulat şi s-a iniţiat o nouă licitaţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se arată în comunicatul SJU Craiova, potrivit Mediafax.
De asemenea, reprezentanţii spitalului susţin că circuitul deşeurilor „nu intersectează circuitul pacienţilor şi nici pe cel al vizitatorilor”.
„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se află în plin proces de reabilitare, modernizare şi înlocuire a echipamentelor uzate. Unitatea de Primiri Urgenţe se află şi ea într-un proces de reabilitare şi extindere pentru a putea satisface mai bine cerinţele pacienţilor care se prezintă de urgenţă la spital. (…) Datorită acestor lucrări, circuitele deşeurilor au suferit modificări, cu aprobarea Serviciului Supraveghere şi Prevenire a Infecţiilor asociate Asistenţei Medicale. Acest circuit nu intersectează circuitul pacienţilor şi nici pe cel al vizitatorilor, deoarece respectă programul de vizită a bolnavilor. De aceea este recomandat ca aparţinătorii să respecte cu stricteţe programul de vizită”, se mai arată în comunicat.
Citește și: