Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă anunţă că PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

HotNews.ro
Viorica Dăncilă anunţă că PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, a confirmat, marţi seară, posibilitatea ca PSD să depună, în luna februarie a anului viitor, o moţiune de cenzură împotriva guvernului liberal condus de Ludovic Orban.

Dăncilă, care are şi calitatea de candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a declarat marţi seară, într-o emisiune la TVR, că moţiunea de cenzură ar urma să fie depusă în contextul unui „program de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban”, citează Agerpres.

„Da. Este normal ca PSD să depună o moţiune având în vedere programul de guvernare, programul de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban. Am promis că vom face o opoziţie foarte activă, am promis că nu vom lăsa să fie sancţionaţi nici pensionarii, nici salariaţii şi nici să vedem măsurile antiromâni pe care le ia acest guvern. Noi am luat măsuri pro oameni, pro români. Vedem că acum măsurile pe care vor să le ia sunt împotriva românilor”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Liderul social-democrat a susţinut, de asemenea, că liberalii „îşi dau mai mereu cu stângul în dreptul”.

Cu o zi în urmă, senatorul PSD Niculae Bădălău a anunțat că, împreună cu o echipă de colegi din partid, pregătește o moțiune de cenzură care va fi depusă în luna februarie, iar în acest fel este convins că social-democrații vor prelua din nou guvernarea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro