Daniel Constantin, după ce a fost suspendat din Pro România: O să îmi prezint demisia din toate funcțiile
Daniel Constantin a anunțat că va demisiona din toate funcțiile deținute în Pro România, precum și din cea de secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaților, și va discuta cu cei din partid la prima ședință a forului statutar. El a precizat că decizia suspendării sale nu este una statutară, scrie Mediafax.
„Sigur că este o situație neplăcută. Ce s-a întâmplat acum cu BEX, din punctul meu de vedere este nestatutar, pentru că prim-vicepreședinții sunt aleși de Congres. Ca atare, nu pot fi suspendați de un for inferior. Dar asta e mai puțin important, este irelevant. Eu vreau să spun, așa cum i-am spus și lui Victor Ponta ieri, am avut o convorbire telefonică cu domnia sa cu jumătate de oră înainte de a începe ședința de învestitură a Guvernului și i-am spus că dacă asta este opinia domniei sale nu opinia întregului partid, pe care o respect sigur. Dacă dânsul va considera că asta este decizia pe care trebuie să o luăm să nu îi pună pe colegii din Pro România să suspende sau să demită din partid fondatorul partidului, până la urmă, pe mine sau pe Sorin Cîmpeanu sau pe ceilalți”, a afirmat Daniel Constantin, marți seara, la Realitatea Tv.
Deputatul Pro Europa a adăugat că că nu a negociat funcții ca să voteze la învestirea Guvernului Orban.
„O să îmi prezint la prima ședință, atunci când o să le explic colegilor ce s-a întâmplat, o să îmi prezint demisia din toate funcțiile. Eu am plecat în 2017 din Guvern din funcția de vicepremier. Deci nu funcțiile mă caracterizează. Nu am negociat. Am văzut că se acreditează, se dau pe surse, că plec, că mi-am negociat funcții. Nu asta e ceea ce m-a animat ieri. (…) Am această demnitate să îmi asum decizia pe care am luat-o ieri și îmi dau demisia și din Biroul permanent al Camerei. Nu știu când vom avea o ședință statutară, dacă e miercuri, miercuri, dacă luni, luni. Dacă asta am discutat cu Victor la telefon, asta o să fac. Categoric (o să îmi dau demisia – n.r.)”, a conchis Constantin.
Pro România a decis într-o ședință a Biroului Executiv, să îi sancționeze pe parlamentarii partidului care au votat pentru învestirea Guvernului Orban. Aceștia vor fi revocați din funcțiile de coordonatori județeni și li se va retrage sprijinul politic pentru toate funcțiile deținute în Legislativ.
De asemenea, parlamentarii Pro România care au votat pentru învestirea noului Executiv vor fi suspendați și din funcțiile deținute în cadrul formațiunii.
Printre parlamentariidin Pro România care au votat pentru învestirea Guvernului Orban s-au numărat Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Georgian Pop, Emilia Meiroșu, Liviu Ioan Balint și Damian Florea.
Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu sunt prim-vicepreședinți ai Pro România, iar Emilia Meiroșu și Mircea Banias vicepreședinți.