Bogdan Licu, despre dezvăluirile privind achizițiile supraevaluate pentru Spitalul Gomoiu: Nu m-am ferit niciodată să mă autosesizez. Momentan analizăm această situație
Procurorul general interimar Bogdan Licu a fost întrebat luni dacă instituția face verificări în urma dezvăluirilor privind achizițiile supraevaluate făcute de Primăria Capitalei pentru Spitalul Gomoiu, el răspunzând că nu s-a „ferit” nicodată să se autosesizeze și că momentan „se analizează această situație”.
„După cum știți, nu m-am ferit niciodată să mă autosesizez și mulțumesc mass-mediei că ne aduce la cunostinta diferite aspecte, unele cu o conotație penală. Se analizează această situație în acest moment, încă nu am luat o hotărâre”, a declarat procurorul general interimar, la intrarea la Ministerul Justiției, unde are loc o întâlnire de lucru cu ministrul Justiției privind raportul MCV.
Libertatea a scris că Gabriela Firea se laudă că a construit Spitalul de copii „Victor Gomoiu”, clădire începută însă pe vremea lui Sorin Oprescu și preluată de actualul primar general în stadiul de finalizare de 85%. Mai mult, potrivit unui raport al Corpului de Control al Guvernului, citat de libertatea.ro și referitor la perioada 2012-2017, prețuri de achiziții ale echipamentelor au fost majorate și cu 2.485%.
Lavinia Coțofană, fostul director juridic al Administrației Spitalelor și a Serviciilor Medicale din București, din subordinea Primăriei Capitalei, acuză că a fost concediată după ce a redactat o plângere către DNA cu neregulile de la Spitalul Gomoiu, a scris Libertatea.ro. Ulterior, Nicoleta Lavinia Coțofană a afirmat, într-un comentariu postat pe Facebook, că biroul său de la ASSMB, unde se găsesc documentele referitoare la Spitalul Gomoiu, a fost sigilat, i-a fost ridicat laptopul, iar experții angajați de Administrația Spitalelor, cei care au „descoperit ilegalitățile”, au fost dați afară.
Gabriela Firea a anunțat că le-a făcut plângere penală jurnaliștilor de la Libertatea și conducerii ziarului, după ce a fost publicat un material referitor la construcția și dotarea Spitalului de copii „Victor Gomoiu”.
„Se spune că au fost prețuri umflate, că acolo este o ilegalitate. Am făcut plângere penală împotriva jurnaliștilor care au semnat articolul și a conducerii redacției. În 2012 a avut loc licitația, o licitație proiectare și execuție, care are beneficii și anumite vicii. În acest contract puteau să apară vicii, nu se descria fiecare obiect în parte și nu se detalia manopera. (…) De ce costă atât? Nu este un closet, este o toaletă de spital. Am cerut o expertiză și am reluat aceste contracte pe alte baze. În baza expertizei am luat o măsura ca pe fiecare factură să fie detaliate obiectele și manopera. Dacă s-a făcut ceva, nu s-a făcut în mandatul meu. Poate s-a făcut în alți ani, în alte timpuri”, a spus Firea la dcnews.ro.
Ea a precizat că asocierea de constructori a dat în judecată Primăria, dar aceasta din urmă a câștigat. „Am plătit corect sau legal prețurile corecte”, a mai spus ea.
CITEȘTE ȘI:
Libertatea: Firea se laudă cu un spital construit cu supraevaluări de 2.485%