Sari direct la conținut

Liderii europeni vor oferi Marii Britanii o extindere de trei luni a termenului pentru Brexit

HotNews.ro
Protest pro-Brexit la Londra, Foto: Captura YouTube
Protest pro-Brexit la Londra, Foto: Captura YouTube

Uniunea Europeană va oferi liderilor de la Londra o extindere a termenului de ieșire a Marii Britanii din Blocul comunitar de trei luni, cu posibilitatea reducerii acestuia dacă un acord va fi ratificat de Parlamentul britanic, conform unei schițe a acordului, citată de cotidianul The Guardian, scrie Mediafax.

Potrivit unui proiect de acord realizat de liderii de la Bruxelles, Uniunea Europeană va aproba amânarea termenului pentru Brexit până la 31 ianuarie 2020, cu posibilitatea ieșirii mai devreme a Marii Britanii dacă un acord în acest sens va fi ratificat de Londra.

Conform cotidianului The Guardian, documentul privind extinderea a circulat în interiorul statelor membre ale Blocului comunitar și urmează a fi aprobat luni.

În urma extinderii termenului pentru Brexit, Marea Britanie va putea ieși din Uniunea Europeană în prima zi a lunii ce urmează celei în care acordul va fi ratificat.

Până la publicarea oficială a hotărârii liderilor de la Bruxelles, schimbări ale clauzelor acordului ar putea apărea.

„Perioada oferită pentru articolul 50 (3) TEU (Tratatul privind Uniunea Europeană, n.red.) așa cum a fost extinsă prin decizia (EU) 2019/584, va fi reamânată în continuare până la 31 ianuarie 2020”, informează schița acordului citată de The Guardian.

O declarație a Uniunii Europene atașată la această schiță stipulează faptul că blocul nu va renegocia retragerea acordului și că Marea Britanie are obligația de a numi un candidat pentru Comisia Europeană, după ce Boris Johnson a afirmat că nu va transmite un astfel de candidat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro