Sari direct la conținut

Orban îi răspunde lui Barna: Nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD nu votează un proiect. Eu așa ceva n-am mai întâlnit

HotNews.ro
Orban îi răspunde lui Barna: Nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD nu votează un proiect. Eu așa ceva n-am mai întâlnit

​Ludovic Orban susține că învestirea noului guvern este o „necesitate absolută” și nu vede niciun motiv serios pentru ca acest lucru să nu se întâmple. „Orice partid care nu votează guvernul menține PSD la putere și pe Viorica Dăncilă la Palatul Victoria”, a declarat premierul desemnat, întrebat fiind despre condițiile puse de USR.

El a precizat că PNL susține proiectele privind abrogarea recursului compensatoriu, alegerea primarilor în două tururi, dar nu depinde doar de liberali adoptarea lor.

„Nu poate să i se ceară PNL ce nu poate da PNL. Noi putem să susținem proiecte legislative, dar nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD sau altă formațiune nu votează. Eu așa ceva n-am mai întâlnit”, a spus el.

Orban a pledat pentru o învestire cât mai rapidă a noului guvern invocând faptul că decizii importante sunt blocate.

„Neînvestirea unui guvern împiedică rectificarea pentru a permite instituțiilor să li se aloce resursele financiare, bugetul de stat, e necesară pregătirea Românei pentru sezonul rece, este necesară prezentarea unui candidat legitim pentru comisar european. (…) A nu vota învestirea ar provoca consecințe extrem de negative pentru milioane de români”, a spus el.

Orban s-a declarat optimist însă că guvernul său va trece din prima, dar a avertizat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, PNL va avea altă strategie.

Se va ajunge la anticipate care a fost prima opțiune a liberalilor, a precizat el, însă până atunci „ trebuie să suportăm toate ilegalitățile”. „Cei care mențin acești oameni la putere sunt complici”, a mai spus Orban.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro