Sari direct la conținut

Factură cu penalități de 8,5 milioane euro trimisă de Ministerul Apărării pentru transportoare Piranha V nelivrate

HotNews.ro
Piranha 5 cu turela cu tun 30 mm in teste in Norvegia, Foto: Hotnews
Piranha 5 cu turela cu tun 30 mm in teste in Norvegia, Foto: Hotnews

Ministerul Apărării a emis o factură de penalități în valoare de 8,5 milioane de euro producătorului de transportoare Piranha V, General Dynamics, pentru întârzierea livrării, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Gabriel Leș. Primele transportoare ar fi trebuit livrate în februarie 2019.

“Departamentul pentru Armament a pornit procedura pentru emiterea facturii de penalități având în vedere întârzierile pentru livrarea produselor. Sunt aproape 8 luni de zile, pentru că de la începutul lunii februarie trebuia să avem primele 36 de complete și s-a procedat la întocmirea documentelor pentru emiterea facturii de penalități, aproximativ 8,5 milioane de euro”, a declarat ministrul Apărării.

Leș a mai susținut că blindatele nu respectă cerințele minime din caietul de sarcini: “La momentul acesta, nu au trecut testele de acceptanță pe anumite subansamble făcute de către producător cu comisiile noastre de recepție de la Statul Major al Forțelor Terestre. Subansamblele respective nu au trecut testele de acceptanță, nu respectă cerințele minimale prevăzute în caietele de sarcini”.

Potrivit unor surse HotNews, întârzierea are legătură cu sistemele de comunicații, care nu îndeplinesc cerințele Armatei, iar turela care la începutul anului a avut probleme în a fi omologată a trecut acum testele MApN.

România a semnat un contract de circa 900 de milioane de euro pentru 227 de transportoare Piranha V cu americanii de la General Dynamics, iar primele 36 de transportoare – inclusiv 6 asamblate la București – trebuiau livrate la începutul anului.

Transportoarele Piranha V au fost contractate în ianuarie 2018 pentru circa 895 de milioane de euro cu Mowag (firmă elvețiană deținută de americanii de la General Dynamics). Contractul presupune achiziția a 227 de transportoare, din care 197 ar trebui să fie asamblate în Romania la UMB. Primul termen de livrare era de 12 luni pentru primul lot de 36 de transportoare, dintre care șase ar trebui asamblate la Uzina Mecanică București.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro