Sari direct la conținut

O linie de cale ferată din Siberia, folosită de ruși pentru aprovizionarea cu arme, ar fi fost aruncată în aer de Serviciul de Securitate al Ucrainei – Reuters

HotNews.ro
cale ferata Siberia, Foto: YSIA / WillWest News / Profimedia
cale ferata Siberia, Foto: YSIA / WillWest News / Profimedia

Agenţi ai serviciilor secrete ucrainene (SBU) au aruncat în aer o linie de cale ferată din Siberia pe care Rusia o foloseşte pentru aprovizionarea militară, a declarat joi o sursă ucraineană pentru Reuters.

Sursa, care a insistat să rămână anonimă, a declarat că patru dispozitive explozive au fost detonate miercuri spre joi noapte, în timp ce un tren de marfă se deplasa prin tunelul Severomuiski din regiunea Buriatia, care se învecinează cu Mongolia.

Un astfel de atac, la peste 4.000 de kilometri de Ucraina, ar fi o altă lovitură majoră a SBU şi o demonstraţie a capacităţii sale de a desfăşura operaţiuni oriunde în Rusia.

Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent aceste informaţii sau să stabilească dacă linia de cale ferată este într-adevăr folosită pentru livrări militare. Surse ruseşti au recunoscut că un tren a luat foc în zonă, dar nu au făcut nicio referire la explozibili.

Comitetul de Investigaţii al Federaţiei Ruse a afirmat într-un comunicat că un tren care transporta combustibil a luat foc în tunel miercuri seara, că nu au existat victime şi că o anchetă preliminară este în curs de desfăşurare pentru a stabili cauza.

Căile Ferate Ruse au declarat că trenurile care folosesc tunelul au fost deviate şi că traficul nu a fost perturbat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro