Cătălin Sindile ar urma să fie schimbat din funcția de prim-adjunct al Jandarmeriei Române – surse
Colonelul Cătălin Sindile, prim-adjunct al Jandarmeriei Române, ar urma să fie schimbat din această funcție și va fi numit comandant al Școlii de aplicație pentru jandarmi, au declarat, pentru Mediafax, surse din Ministerul de Interne.
Sindile a deținut, până la începutul lunii august, funcția de șef al Jandarmeriei Române, dar a fost înlocuit cu Constantin Florea.
El era împuternicit la comanda Jandarmeriei din 15 august 2018, după violențele de la mitingul din 10 august, când jandarmii au intervenit în forță împotriva manifestanților. La momentul 10 august, Sindile era prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș și a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în dosarul 10 august.