Convorbire telefonică Iohannis – Boris Johnson: Prioritatea majoră a României este protejarea drepturilor cetățenilor români din Regat
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis marți premierului britanic Boris Johnson că prioritatea majoră a României în contextul Brexitului este protejarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie.
Klaus Iohannis a subliniat, într-o convorbire telefonică la solicitarea părții britanice, că „cetățenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât și cei britanici din UE 27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta viețile acestora să fie reduse cât mai mult posibil.”.
Premierul Boris Johnson l-a asigurat pe Iohannis că „protejarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru Guvernul britanic, iar acțiunile autorităților britanice vor viza cu prioritate acest obiectiv”.
În ceea ce privește drepturile cetățenilor britanici din România după Brexit, președintele Iohannis a subliniat că „acestea vor fi protejate, asigurându-se reciprocitatea cu drepturile cetățenilor români din Marea Britanie”.
În ceea ce privește relațiile bilaterale, Klaus Iohannis a arătat că, după Brexit, vor fi importante actualizarea și aprofundarea parteneriatului strategic dintre România și Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice, cât și privind securitatea, apărarea și relațiile externe, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Președintele Klaus Iohannis a subliniat că o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană este atât în interesul Marii Britanii, cât și al Uniunii și a apreciat că Acordul de Retragere convenit de cele două părți rămâne în continuare cel mai eficient mecanism pentru a asigura retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, limitând consecințele negative generate de Brexit și garantând drepturile cetățenilor din Uniune care trăiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie.